Bărbat din Codlea, băut şi fără permis a accidentat un pieton, apoi a fugit

Bărbat din Codlea, băut şi fără permis a accidentat un pieton, apoi a fugit

Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Codlea, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce, beat şi fără permis de conducere, a accidentat o persoană, după care a fugit de la locul faptei.

Oamenii legii au fost sesizați prin apel la 112, miercuri, în jurul orei 17.45, cu privire la faptul că, pe str. Munțișor, din Codlea, conducătorul unui autoturism nu a acordat prioritate de trecere unui pieton și l-a acroșat, apoi și-a continuat deplasarea spre Vulcan.

Polițiștii au plecat în căutarea șoferului, pe care l-au depistat, în scurt timp, pe strada Venus din Codlea.

„Cu ocazia verificărilor efectuate, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere, iar la testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,71 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Ivan.

Bărbatul este cercetat în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”  şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unităţii de parchet competente, în care se va propune soluţie legală la finalizarea cercetărilor.

Alte articole:   Rafila se opune testării antidrog în școli: „Există riscul stigmatizării sau, invers, al stigmatizării celor care nu consumă. O să devină vedete cei cu un test pozitiv”

Foto: arhiva

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov