Bărbat din Brașov șantajat de amantă. Femeia ar fi primit 5.000 de lei să nu îi spună soției bărbatului despre relația lor

Bărbat din Brașov șantajat de amantă. Femeia ar fi primit 5.000 de lei să nu îi spună soției bărbatului despre relația lor

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale au dispus reținerea unei persoane după ce aceasta l-ar fi amenințat pe un bărbat că îi va face publică relația extraconjugală, pe care ar fi avut-o cu acesta și că îi va provoca distrugerea unor bunuri personale, dacă bărbatul nu îi va da o anumită sumă de bani.

Astfel, după ce polițiștii au primit sesizarea, au constituit un dispozitiv operativ prin care persoana reținută a fost prinsă în flagrant delict în timp ce primea suma de 5000 de lei de la reclamant.

În urma materialului probator administrat în cauză, față de femeia de bănuită de comiterea infracțiunii de șantaj a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea acesteia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Ulterior, după prezentarea în fața procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, acesta a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Alte articole:   Alegerile prezidențiale 2025. Turul 2. Newsbv.ro te ține conectat la ultimele informații, minut cu minut!

Cercetările urmează a fi continuate, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispusă măsura legală.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov