Bărbat din Braşov, arestat după ce a furat o mașină și l-a șantajat pe proprietar. Ce sumă a cerut

Bărbat din Braşov, arestat după ce a furat o mașină și l-a șantajat pe proprietar. Ce sumă a cerut

Un bărbat din Braşov, fără permis de conducere, a fost reţinut şi ulterior arestat după ce a furat o maşină şi l-a şantajat pe proprietar pentru a i-o înapoia.

Un bărbat a fost arestat preventiv, sâmbătă, de magistrații Judecătoriei Braşov, după ce ar fi furat o mașină, pe care a condus-o fără permis, și l-a șantajat pe proprietar că i-o restituie în schimbul sumei de 600 de euro, informează Mediafax.

Polițiștii din Brașov au început cercetările în acest caz după ce în 25 septembrie au fost sesizați de o persoană cu privire la faptul că un angajat i-ar fi sustras, pe timpul nopții, autoturismul parcat în apropierea unei pensiuni.

Alte articole:   Nicolae Ciucă a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale. Preşedintele PNL promite că "va munci pentru poporul român"

Ulterior, bănuitul ar fi încercat să constrângă persoana vătămată în scopul de a obține în mod injust suma de 600 de euro pentru restituirea autoturismului.

Mașina a fost găsită în județul Vrancea

Polițiștii au demarat cercetări și au stabilit că bărbatul ar fi condus autoturismul dinspre municipiul Brașov spre orașul Târgu-Secuiesc, după care și-ar fi continuat deplasarea în direcția municipiului Onești, județul Bacău.

Un echipaj de poliție din Focșani a procedat interceptarea acestuia pe DN 2D, între localitățile Bolotești și Focșani, moment în care conducătorul auto nu a oprit la semnalele polițiștilor, a pierdut controlul și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma accidentului, bărbatul a suferit vătămari corporale pentru care a rămas internat, în perioada 25-29 septembrie, la un spital din Focșani. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că aceasta nu avea permis de conducere.

Alte articole:   Programul Focus Plus 31 transformă elevii Colegiului Tehnic Energetic Remus Răduleț (Școala 31) din Brașov în realizatori de film documentar

Bărbatul arestat pentru 30 de zile

Vineri, bărbatul a fost adus la sediul IPJ Brașov pentru audieri, în urma cărora a fost reținut pentru 24 de ore.

Sâmbătă, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru furt calificat, șantaj și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate