Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 4 de Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un bărbat bănuit în stare de reținere, după ce acesta ar fi agresat fizic o altă persoană.
La data de 09 aprilie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 4 de Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Ioan Meșotă, din municipiul Brașov, un bărbat ar fi fost agresat fizic.
Imediat, polițiștii s-au deplasat la adresa indicată, ocazie cu care au constatat că cele sesizate se confirmă. Astfel, la fața locului a fost identificat un bărbat, de 52 de ani, care prezenta urme vizibile de agresiune fizică, motiv pentru care a fost transportat la o unitate medicală, unde a beneficiat de îngrijiri de specialitate.
Totodată, la fața locului a fost identificat și un alt bărbat, de 56 de ani, despre care, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că ar fi agresorul persoanei vătămate. Astfel, după administrarea probatoriului, la data de 10 aprilie a.c., bărbatul violent a fost reținut și depus în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ, pentru o perioadă de 24 de ore.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “lovirea sau alte violențe”, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finaliazarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!