Eveniment

Bărbat accidentat după ce s-a dezechilibrat și a căzut de pe moped, pe DN 73

Gabriela Bunghez

Un bărbat, în vârstă de 64 de ani, a suferit o accidentare joi după-amiaza, în urma unui eveniment rutier petrecut pe DN 73, la ieșirea din Brașov spre Cristian.

Brașoveanul a pierdut controlul asupra moped-ului pe care se deplasa, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil.

Potrivit subcomisarului Alina Ivan, reprezentant IJP Brașov, victima a fost transportată la spital, pentru investigații medicale.

Bărbatul a fost verificat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 0.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi luarea măsurilor legale ce se impun.

Foto: arhiva/svnews.ro