Eveniment

Barajul de la Voila, de pe Olt, este colmatat aproape în totalitate

Iulia Ghervan

Prefectul Mihai Cătălin Văsii a anunțat, marți, în cadrul unei întâlniri că procentul de colmatare al Barajului de la Voila se apropie de 100%, potrivit brasovnet.ro

„Din prezentarea făcută de dl. director al Sucursalei Hidrocentrale Sebeș a reieșit că la Amenajarea Voila gradul de colmatare este de 88%. Aceasta implică unele riscuri, având în vedere faptul că astfel a scăzut capacitatea de tranzitare a undelor de viitură. Din fericire, în ultimii ani nu s-au înregistrat situații excepționale în privința debitelor pe râul Olt în zona acestei amenajări, dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie pregătită pentru o atare situație. De altfel, și legea prevede că deținătorii de construcții hidrotehnice au obligații privind întreținerea și exploatarea acestora”, a spus prefectul.

Amenajarea Voila a fost pusă în funcțiune în anul 1989, în scopul producerii energiei electrice, dar și în cel de a asigura tranzitarea debitelor în aval în cazul producerii unor viituri.

Necesitatea realizării lucrărilor de decolmatare a cuvetei lacustre au în vedere asigurarea protecției populației și bunurilor materiale, asigurarea unui luciu de apă pentru speciile acvatice și, nu în ultimul rând, menținerea capacității de producție a energiei electrice.

Sursa: g4media.ro

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !