Eveniment

Bani de la stat pentru cei care găzduiesc refugiați din Ucraina

Gabriela Bunghez

Românii care adăpostesc refugiați ucrianeni vor primi sume de bani din partea statului. Banii vor acoperi o parte din cheltuielile cu hrana refugaților, se spune în documentul aprobat de guvernul Ciucă.

Guvernul a aprobat vineri ajutorul pe care îl va acorda românilor care găzduiesc refugiați din Ucraina. Este vorba de 20 de lei/zi pentru hrana fiecărui refugiat.

„Guvernul a aprobat hotărârea de stabilire a mecanismului de decontare din bugetul Inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, respectiv Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă Bucureşti-Ilfov, a cheltuielilor cu hrană cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, care provin din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiţi de persoane fizice, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne.

Ce se întâmplă prin acest act normativ, se stabileşte mecanismul concret prin care persoanele fizice care găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana. Sprijinul financiar pe care statul îl asigură pentru fiecare persoană cazată în fiecare zi pentru a acoperi cheltuielile necesare pentru a asigura hrana este de 20 de lei/zi pentru fiecare persoană”, a declarat Dan Cărbunaru, vineri, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

El a explicat că măsura, la acest moment, este dimensionată să asigure sprijin pentru aproximativ 15.000 de cetăţeni străini sau apatrizi din zona conflictului armat din Ucraina pentru o perioadă de 60 de zile.

În acest sens, a fost suplimentat bugetul Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2022, pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu suma de 18 milioane lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!