Băiatul în vârstă de cinci, dispărut de luni în județul Sibiu, a fost localizat miercuri. ”Minorul dispărut a fost găsit în viaţă”, a anunţat IPJ Sibiu.
Băiatul de 5 ani care a dispărut după ce a plecat de lângă tatăl său, în județul Sibiu, a fost găsit
Într-un video surprins în timpul căutărilor, din elicopter, Alexandru apare stând pe loc, într-o pădure, așteptând să fie găsit. El se află la aproximativ 2 kilometri de locul de unde a dispărut și urmează să fie recuperat de un echipaj Salvamont, aflându-se pe o muchie a versantului.
Alexandru a fost căutat de sute de oameni – voluntari, polițiști, salvamontiști, jandarmi – inclusiv cu drone, câini de urmă și cu elicopterul. A fost verificată fiecare gospodărie, de la magazii, până la pivnițe și podurile caselor.
Băiețelul era cu tatăl lui la ferma de animale a familiei. Înainte să dispară se juca, în timp ce părintele lucra la un gard, într-o zonă din extravilanul localităţii Sebeşu de Jos, cunoscută popular drept „Ruscă”.
Tatăl copilului a fost cel care a sunat la numărul de urgenţă 112, luni, în jurul orei 18.00.
IPJ Sibiu preciza că a fost verificată o suprafaţă de aproximativ 15 km², prin activităţi desfăşurate atât în zone împădurite, cât şi în zone greu accesibile din extravilanul localităţii.
De asemenea, echipele din teren au avut sprijin aerian din partea IGAv.
„Conform procedurii în astfel de situaţii, a fost efectuată cercetarea la faţa locului, atât la domiciliul persoanei care face obiectul dispariţiei, cât şi la locul în care a fost văzută ultima dată, fiind prelevate de către specialiştii criminalişti probe în interesul cauzei. La ora 22:00 a fost transmis cel de-al treilea mesaj RO-Alert cu privire la dispariţia copilului, mesajul conţine semnalmentele acestuia”, au precizat, marţi, poliţiştii.
Miercuri, căutările au fost reluate cu aceleaşi forţe implicate.
