Absolvenții de liceu au susținut luni prima probă scrisă, cea la limba și literatura română, din cadrului sesiunii iunie-iulie a examenului de bacalaureat. 2.732 de elevi susţin astăzi examenul de Bacalaureat 2016 la Brașov, proba scrisă la limba şi literatura română. Subiectele la Bac 2016 sunt diferenţiate între profilul uman şi cel real.
În 2015 promovabilitatea la examenul de Bacalaureat a fost de 80.53%. Braşovul a fost pe locul al doilea la nivel naţional în ceea ce priveşte rezultatele la BAC fiind depăşit doar de Cluj. Cinci colegii au avut promovabilitate 100%.
„Să știți că pe vrema noastră parcă nu era așa greu. Sunt cuvinte pe care le folosesc de nici nu știu ce înseamnă. Am dat și eu Balcalaureatul, era uman și real și pe vremea noastră, dar parcă nu așa greu”, spune o mpmică care își aștepta cu sfuletul la gură fata, care avea examen de Bacalaureat la real.
O alta i-a ținut isonul: „Am auzit că le-a dat romanul interbelic. Mi-e teamă că nu ştie ce să scrie. De când a plecat de acasă tremura toată de emoţie. Sperăm să fie bine”.
N-a fost greu la BAC 2016
Primii elevi au ieşit de la examenul de Balalaureat 2016 după mai bine de o oră și 45 de minute. „N-a fost greu. Chiar cred că am avut noroc, că am picat pe subiect și am știut să fac. Vă dați seama, de exemplu, că nu cred că cineva nu poate să scrie ceva la subiectul al doilea, unde trebuia să scriem cum sunt influențați tinerii de jocurile pe calcaultor sau pe telefon. O să iau peste 9”, ne-a spus primul liceean care a iești din sala de examen.
Nu la fel de optimiști au fost următorii, care speră să ia „în jur de șapte”.
CLICK pe poze pentru a se mări!
Bacalaureatul va continua marți, cu proba la limba și literatura maternă, care va fi susținută de elevii aparținând minorităților naționale, miercuri — cu proba obligatorie a profilului, iar vineri va fi proba la alegere a profilului și specializării.
Rezultatele vor fi afișate în data de 12 iulie (până în ora 16,00) și, în aceeași zi, vor putea fi depuse contestații (între orele 16,00 — 20,00), care urmează a fi soluționate în perioada 13 — 15 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie.
Potrivit unui centralizator al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, în vederea susținerii examenului național de bacalaureat din această sesiune, s-au înscris 137.344 de absolvenți de liceu. Dintre aceștia, 114.993 de candidați (71,23%) provin din promoția curentă, iar 22.351 de candidați (28,77%) din seriile anterioare.
MENCS reamintește faptul că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulativ, condițiile referitoare la susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și nota 5 la fiecare dintre acestea, obținerea mediei 6 cel puțin, la probele scrise.
Nu este permis accesul candidaților în sălile de examen cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, și nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, precizează MENCS.


