Avocatul Poporului le cere ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, directorului STS, Ionel-Sorin Bălan, şi coordonatorului campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, informații suplimentare referitoare la strategia de imunizare a populației împotriva COVID-19, transmite Agerpres.
Printre solicitările adresate de AP se numără aspecte legate de posibilitatea persoanelor de a alege în ce centru să se vaccineze, dacă vor fi sau nu condiționate de domiciliu sau reședință, dar și legate de modalitatea prin care medicii de familie pot acorda tratamente de urgență în cazul unor reacții alergice severe ale pacienţilor la vaccin.
În solicitarea trimisă ministrului Sănătăţii, directorului STS şi preşedintelui Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Avocatul Poporului arată că s-a sesizat din oficiu, în noiembrie 2020, cu privire la campania de vaccinare, însă consideră că această sesizare trebuie extinsă.
Solicitările adresate ministrului Sănătăţii
- Care este modalitatea concretă prin care vor fi centralizate cererile de furnizare de materiale şi echipamente necesare dotării spaţiilor în cadrul centrelor de vaccinare reprezentate de cabinetele de medicină de familie şi care este perioada în care acestea vor fi distribuite;
- Care este modalitatea de acordare imediată a tratamentului de urgenţă de către medicii de familie în cazul unor reacţii alergice severe ale pacienţilor la vaccin, având în vedere că aceştia nu au competenţă adecvată în medicina de urgenţă şi nici nu dispun de dotarea necesară acordării primului ajutor calificat în situaţiile critice de urgenţă;
- Ce vaccinuri vor fi disponibile şi în ce cantităţi.
Solicitările adresate directorului STS
- Modalitatea în care se pot înscrie pe platforma de programare pentru vaccinarea COVID-19 medicii organizaţi ca persoane fizice autorizate, din moment ce în prezent programarea este deschisă numai persoanelor juridice;
- data la care va fi funcţională platforma unică pe care medicii de familie vor putea face programarea la vaccinare pentru pacienţii proprii;
- Dacă va exista o linie telefonică unică la nivel naţional pentru persoanele care doresc să se programeze telefonic sau mai multe linii telefonice în fiecare judeţ şi data la care acestea vor fi deschise publicului.
Solicitările adresate coordonatorul campaniei de vaccinare
- Dacă va exista posibilitatea ca persoanele care doresc să se vaccineze să opteze pentru orice centru de vaccinare sau acestea vor fi condiţionate să se programeze la centrul de care aparţin în funcţie de domiciliu sau reşedinţă;
- dacă, atunci când se comunică faptul că România a primit un anumit număr de vaccinuri, acesta include ambele doze necesare sau numai prima doză;
- Ce vaccinuri estimează că vor fi disponibile şi în ce cantităţi;
- Dacă persoanele care doresc să se vaccineze vor avea posibilitatea să opteze pentru un anumit vaccin.
Populația generală intră în cea de-a treia etapă a campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului SARS-CoV-2.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!