Eveniment

Avocatul Poporului Brașov, audiențe în Municipiul Sfântu Gheorghe

Gabriela Bunghez

Avocatul Poporului Brașov acordă audiențe în Municipiul Sfântu Gheorghe, în data de 2 septembrie.

Reprezentanții instituției Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Braşov, vor acorda audiențe covăsnenilor, în data de 2 septembrie 2024, începând cu ora 10:00, la Prefectura Covasna.

Audiențele vor avea loc la sediul Instituției Prefectului-Județul Covasna, în municipiul Sfântu Gheorghe.

Persoanele interesate sunt invitate să se înscrie în audiență, personal sau telefonic, la sediul Instituției Prefectului Județului Covasna sau la numărul de telefon al Biroului Teritorial Brașov al instituției Avocatul Poporului – 0268/471100.

Toate demersurile întreprinse prin intermediul instituției Avocatul Poporului sunt gratuite.

„Potrivit dispozițiilor Legii nr. 35/1997, Avocatul Poporului examinează cererile care au ca obiect sesizarea încălcării drepturilor și libertăților cetățenești prin acte sau fapte administrative de către autorități ale administrației publice și regii autonome”, a precizat coordonatorul Biroului Teritorial Braşov, consilier Dinu Cătălina.

Persoanele interesate se pot adresa Biroului Teritorial Braşov al instituţiei Avocatului Poporului, la adresa: Municipiul Braşov, B-dul Mihail Kogălniceanu nr. 23, Bl. C7, Cam. 402 sau la adresa de e-mail avpbrasov@avp.ro, cât şi telefonic, la numărul: 0268/47.11.00.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !