Eveniment

Avizele de la reţelişti vor fi obţinute mai uşor şi mai rapid

Sebastian Dan

primaria_brasovProblemele întâmpinate de cei care doresc să construiască în Braşov în ceea ce priveşte obţinerea avizelor, mai ales necesitatea ca aceştia să meargă la sediul fiecărui reţelist în parte, de la apă, gaz, curent recum la toţi cei care deţin reţele în judeţul Braşov au atras atenţia primarului George Scripcaru, care a prezentat o propunere pentru ca cetăţenii să poată să obţină mult mai uşor avizele necesare.

Reprezentantul municipalităţii a purtat o discuţie cu deţinătorii de reţele, prezenţi în comisia de circulaţie de marţi, privind crearea unei comisii care va facilita obţinerea avizelor necesare unei autorizaţii de construire.

Primarul a solicitat departamentelor de specialitate din cadrul Primăriei ca, împreună cu furnizorii de utilităţi publice, să identifice soluţia legală pentru înfiinţarea unei Comisii de Analiză Tehnică (CAT), pe modelul celei de la Mediu, care să se întâlnească săptămânal şi, în baza documentaţiilor transmise anterior, să discute fiecare documentaţie în parte. Înfiinţarea acestei comisii ar urma să elimine drumurile care trebuie făcute la fiecare rețelist în parte.

„La o întâlnire cu reţeliştii, le-am cerut acestora ca, împreună cu reprezentanţii Primăriei, să găsească soluţia legală de funcţionare a acestei Comisii de Analiză Tehnică (CAT), astfel încât cetăţenii să nu mai fie nevoiţi să se ducă la fiecare deţinător de reţele, fie că vorbim de gaz, apă, curent, fie că vorbim de diverse firme, inclusiv operatorii de telecomunicaţii. Înfiinţarea acestei comisii ar însemna mai puţine drumuri pentru cetăţeni, precum şi costuri mai mici pentru obţinerea unei autorizaţii de construire. Sperăm ca această comisie să devină funcţională încă de luna viitoare”, a declarat primarul Braşovului.

Obţinerea unei autorizaţii de construcţie presupune obţinerea unei serii de avize de la reţelişti, ceea ce obligă beneficiarii să meargă la fiecare deţinător de reţea în parte, precum şi să plătească o sumă de bani pentru aceste avize, deşi majoritatea reţelelor sunt pe domeniul public.

În următoarea perioadă, urmează ca cele două părţi, Primăria şi deţinătorii de reţele, să se întâlnească pentru a pune la punct procedura necesară funcţionării acestei comisii.