
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov au identificat în posesia unui bărbat, în vârstă de 40 ani, din localitatea Tărlungeni, un autovehicul, ce figura ca fiind căutat de autoritățile din Germania.
Autovehiculul a fost ridicat și indisponibilizat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tăinuire”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.