Din judeţ

Autostrada Sibiu – Făgăraș: Contractul pentru Lotul 4 va fi semnat astăzi

Gabriela Bunghez

Contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 4 (Sâmbăta de Sus – municipiul Făgăraș) din Autostrada Sibiu – Făgăraș, va fi semnat astăzi, 20 septembrie.

Contractul pentru proiectarea și execuția lotului 4 al Autostrăzii A13 Sibiu – Făgăraș va fi semnat miercuri, 20 septembrie, cu Makyol, a transmis Ministerul Transporturilor într-un anunț de presă, potrivit Economedia.ro.

Makyol este același constructor căruia CNAIR i-a atribuit contractul și pentru Lotul 3.

Constructorul Makyol (Turcia) a câștigat contractul pentru proiectarea și execuția lotului 4 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș, a anunțat în mai, șeful Companiei de Drumuri (CNAIR), Cristian Pistol.

Lotul 4, Sâmbăta de Sus – municipiul Făgăraș, are o lungime de 16 kilometri și 4 ani pentru proiectare și execuție.Makyol,a avut o ofertă de 1,19 miliarde lei, a transmis Pistol.

„Astăzi (n.r. vineri, 5 mai), după finalizarea procesului de evaluare a ofertelor, am desemnat câștigătorul contractului pentru proiectarea și execuția tronsonului 4 al autostrăzii Sibiu – Făgăraș (16,26 km), inclusiv drumul de legătură cu DN1 (5,6 km). ASOCIEREA MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. – YAPI MERKEZI INSAAT VE SANAYI A.S. trebuie să finalizeze proiectarea în 12 luni, iar lucrările de construcție în 36 de luni.Finanțarea contractului în valoare de 1,19 miliarde lei fara TVA va fi asigurată prin Programul Transport 2021-2027. Dacă rezultatul procedurii nu va fi contestat vom putea semna contractul după expirarea perioadei legale de depunere a acestora”, a afirmat el.

Curtea de Apel București va pronunța luna viitoare asupra unei contestații

La licitația pentru Lotul 4 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș, Strabag a contestat la CNSC și a pierdut, dar a continuat contestația și la Curtea de Apel București, termenul fiind 6 octombrie.

Autostrada Sibiu – Făgăraș, o investiție de aproape 7 miliarde de lei, are o durată de realizare de 4 ani. Este prima secțiune a Autostrăzii dintre municipiile Sibiu și Brașov (A3 Râșnov).

Pentru secțiunea II Făgăraș – Brașov (48 km) în august 2021 CNAIR a semnat cu SEARCH contractul pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate și Proiect Tehnic (termen doi ani), în timp ce pentru A13 Brașov – Bacău s-a scos la licitație al treilea contract pentru Studiul de Fezabilitate.

Autostrada Sibiu – Făgăraș are 68 kilometri (cu 5 km drum de legătură Lot 4), cuprinde 4 loturi, iar durata este de 48 de luni din care primele 12 pentru proiectare și 36 de luni pentru șantier.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI