Autostrada Sibiu-Făgăraş: A fost semnat contractul pentru Lotul 3. Grindeanu anunţă când vor fi semnate contractele pentru celelalte loturi

Autostrada Sibiu-Făgăraş: A fost semnat contractul pentru Lotul 3. Grindeanu anunţă când vor fi semnate contractele pentru celelalte loturi

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat miercuri că a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia Lotului 3 din Autostrada Sibiu-Făgăraş. Valoarea acestuia este de 1, 7 miliarde lei fără TVA.

Contractul pentru proiectarea şi execuţia Lotului 3 al Autostrăzii Sibiu-Făgăraş a fost semnat miercuri, iar pentru celelalte trei loturi contractele vor fi semnate în următoarele săptămâni, a anunţat Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Aşadar, după ceva vreme, am reuşit să închidem procedura pe Lotul 3 de la Sibiu la Făgăraş. E un lot care e undeva în mijloc, dar eu sper, din ceea ce ştiu, ca şi proceduri în acest moment, că şi celelalte trei, care se află în diverse faze, vor fi atribuite, vor fi semnate contractele în următoarele săptămâni. Cred că tronsonul 4, dacă nu mă înşel, a şi câştigat la CNSC (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, n.r.), deci se află în situaţia de a fi semnat contractul şi pe tronsonul 4 cu aceeaşi companie. E o companie puternică, o companie care a făcut lucrări în multe alte zone din Europa şi din Asia şi chiar Africa. E o companie care stă foarte bine şi e solidă financiar, e o companie care în acest moment a câştigat contracte în multe zone. Suntem optimişti, sigur, cu acele menţiuni care sunt cunoscute de fiecare dată. Ne menţinem în termenii contractului şi încercăm să le ducem la bun sfârşit. Aşa cum am spus, şi tronsonul 4, din câte ştiu, are acelaşi câştigător”, a menţionat Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, „urmează să se finalizeze procedurile şi pe tronsoanele 1 şi 2, astfel încât, într-o lună, poate o lună şi un pic să avem finalizate toate cele patru tronsoane de 68 km, de la Sibiu la Făgăraş.

Alte articole:   Începe Evaluarea Națională pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

În cât timp va fi finalizat Lotul 3

Contractul pentru proiectarea şi execuţia celor 17,6 km ai Tronsonului 3 din autostrada Sibiu-Făgăraş a fost atribuit de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) unui antreprenor turc şi are o valoare de 1,77 miliarde de lei (fără TVA).

Durata pentru construcţia acestui tronson – finanţat prin Programul de Transport 2021-2027 – este de 48 de luni: din care 12 luni perioada de proiectare şi 36 de luni perioada de execuţie a lucrărilor.

Pe traseul acestui tronson vor fi construite inclusiv 27 de poduri şi pasaje. Acest tronson va fi realizat de constructorul turc Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret.

Alte articole:   Noi marcaje de orientare pe traseul spre Valea Sâmbetei

Autostrăzii Sibiu- Făgăraş este parte a Autostrăzii A13, Sibiu – Făgăraş- Braşov -Bacău (aproximativ 300 km).

https://newsbv.ro/2023/08/16/autostrada-sibiu-fagaras-contractul-pentru-proiectarea-si-executia-lotului-3-va-fi-semnat-astazi/

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate