Autostrada Ploiești-Brașov: CNAIR a prelungit cu 500 de zile termenul pentru studiul de fezabilitate

Autostrada Ploiești-Brașov: CNAIR a prelungit cu 500 de zile termenul pentru studiul de fezabilitate

Autostrada Ploiești-Brașov: CNAIR a prelungit până la 15 ianuarie 2025 termenul pentru studiul de fezabilitate, dar nu mai poate suporta costurile din teren. Un fost director CNAIR spune că autostrada este „pentru distracție” și nu se poate termina nici în 2030.

Consitrans, proiectantul Autostrăzii Ploiești – Brașov, a primit o prelungire de 500 de zile, până la 15 ianuarie 2025, pentru predarea studiului de fezabilitate, dar anunță că nu mai poate suporta costurile din teren, costuri duble față de prețurile din oferta depusă în 2020, potrivit Economedia.ro.

Consitrans susține că lucrează cu 7 foreze la studiile geotehnice între Ploiești și Comarnic, dar că nu a reușit să intre și în zona montană din cauza ploilor din ultimele zile.

Directorul general adjunct al proiectantului, inginerul Petre Ene, a spus la B1 TV că extensia a fost cauzată de constrângerile financiare și reevaluarea soluțiilor tehnice pentru a reduce costul estimat de la 10 miliarde de euro la aproximativ 5 miliarde de euro (bani pe care Ministerul Transporturilor oricum nu-i are).

Contractul pentru documentația tehnică (studiu de fezabilitate și proiect tehnic) a fost semnat în februarie 2021 pentru o ofertă de 47 milioane lei și o durată de 42 de luni din care primele 30 de luni (doi ani și jumătate) studiul de fezabilitate. Termenul inițial de predare era septembrie 2024, dar a fost prelungit până în ianuarie 2026 pentru întreaga documentație.

„Am un contract, este în derulare, facem tot ce se poate pentru a-l finaliza. Este greu pentru că în 2024 vorbim despre lucrări (studii geotehnice, arheologie etc.) cu o foarte mare întârziere, dar nu din cauza noastră, pe care Consitrans nu le poate suporta. Astăzi sunt prețuri noi, niciunul dintre subcontractorii noștri nu lucrează cu prețurile din aprilie 2020 când am depus oferta. CNAIR a semnat un act adițional pentru prelungirea contractului cu 500 de zile. Avem și un model de actualizare a prețurilor, dar astăzi la 7,8 lei litrul de motorină, la 4500 de lei salariul minim pe economie în construcții… în 2020 când am făcut oferta salariul era 2200 lei, motorina era 5 lei și un pic, e o creștere de cel puțin 50% pe care nu știm cât o mai putem suporta. De aceea, discuțiile sunt încă deschise cu subantreprenorii să vedem cum vom putea termina contractul”, a declarat Petre Ene, Consitrans.

Autostrada Ploiești-Brașov este „for fun” și nu se poate termina nici în 2030

Un fost director CNAIR spune că autostrada este „pentru distracție” și nu se poate termina nici în 2030

Alte articole:   80 de ani de la bombardarea Brașovului

Despre autostrada de pe Valea Prahovei, Ovidiu Barbier, un fost director general adjunct CNAIR (mandatul Lucian Bode), a spus că este „for fun” pentru schiori și distracție, iar în acest moment nu sunt identificate fonduri, nu are trafic greu suficient între București și Brașov și nu poate fi construită nici măcar în 2030, ultimul termen pe care l-a avansat sâmbătă, 16 martie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

„Este autostradă for fun, absolut. Mergem la schi, mergem la plimbare…la distracție, facem turism. Autostrada se va construi, dar nu în această etapă. Comisia Europeană nu finanțează autostrada Ploiești – Brașov”, a declarat inginerul CFDP, Ovidiu Barbier.

În replică, directorul executiv al Asociației Pro Infrastructură (API), Ionuț Ciurea, a arătat că cifrele de trafic Media Zilnică Anuală susțin legătura pe autostradă completă între București și Brașov, cu peste 26.000 de mașini/zi pe sectorul Ploiești – Comarnic (raportul din recensământul rutier din 2015).

Alte articole:   „Anotimpurile” și un show pianistic, pe scena Operei Brașov

Dincolo de calculele de moment, o legătură decentă între București și Brașov trebuie realizată nu doar pentru accesul în stațiuni, ci pentru tranzitul spre nodul rutier Brașov și mai departe spre Sighișoara, Târgu Mureș și Cluj-Napoca, având în vedere că autostrada de pe Valea Oltului nu se poate termina mai devreme de 2030.

Cu investiții accesibile precum Centurile Comarnic și Bușteni – Azuga, pasaje la Sinaia, Azuga și Predeal, traficul poate fi îmbunătățit pe DN 1 Valea Prahovei până semnarea contractelor pentru loturile de munte de pe A3.

Indiferent de acestea, rămâne eșecul statului ca în 2024 să nu fie proiecte în execuție pentru Autostrada Ploiești – Brașov și modernizarea completă a Magistralei CFR București – Brașov (viteza maximă este de doar 140 km/h, iar de la Predeal și Brașov linia este nemodernizată).

Alte articole:   Târg de nunți în Coresi, în Piața cu Copaci

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!