Din judeţ

Autostrada A13 Brașov-Bacău: CNIR a obținut Certificatele de Urbanism pentru întreg traseul – HARTA

Gabriela Bunghez

Certificatul de urbanism pentru Autostrada A13 Brașov-Bacău, emis de Consiliul Judeţean Braşov, a primit aviz favorabil.

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a obținut Certificatele de Urbanism pentru întreg traseul Autostrăzii A13 Brașov-Bacău, reușind un pas foarte important în derularea contractului pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate.

Autostrada A13 Brașov-Bacău: Consiliile Județene Brașov și Covasna au emis Certificatele de Urbanism cu avize favorabile

Astfel, și Consiliile Județene Brașov și Covasna au emis Certificatele de Urbanism cu avize favorabile.

,,Eliberarea Certificatelor de Urbanism pentru întreg traseul Autostrăzii A13 Brașov-Bacău este un moment important și facilitează continuarea investigațiilor de teren. Apreciez implicarea și sprijinul pe care Consiliile Județene Brașov, Covasna și Bacău, cât și autorităților publice locale din cele trei județe ni le-au acordat în derularea acestui obiectiv de infrastructură mare.

Suntem în permanent contact cu autoritățile locale, iar odată cu procedura pentru obținerea Acordului de Mediu urmează dezbateri cu locuitorii de pe traseu pe care îi asigurăm că vom identifica cele mai bune soluții pentru un impact cât mai redus asupra comunităților locale. Este foarte important să avem un Studiu de Fezabilitate de calitate, care să permită lansarea licitației pentru lucrări pe baze solide” a precizat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Gabriel Budescu.

Autostrada A13 Brașov-Bacău: Certificate de Urbanism pentru întreg traseul

Pentru județul Brașov, Certificatul de Urbanism a fost emis pentru teritoriul administrativ în intravilanul și extravilanul localităților: Brașov, Codlea, Sânpetru, Hărman, Bod, Hălchiu, Prejmer și Teliu.

Pe teritoriul județului Covasna, documentația a fost eliberată pentru imobile-terenuri și/sau construcții în: municipiile Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, respectiv comunele: Dobârlău, Chichiș, Ilieni, Ozun, Ghidfalău, Reci, Moacșa, Boroșneu Mare, Dalnic, Catalina, Turia, Sânzieni, Mereni, Lemnia și Brețcu.

Reamintim că, Certificatul de Urbanism pentru județul Bacău a fost obținut în noiembrie 2025.

Forajele geotehnice pentru studiul de fezabilitate au ajuns la peste 17.000 metri

În prezent, investigațiile geotehnice din cadrul Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada A13 Brașov-Bacău au ajuns la 17.005 metri de foraj, reprezentând 53 % din totalul necesar estimat.

Studiul de fezabilitate este necesar pentru stabilirea traseului final al viitoarei autostrăzi și a costului estimat pentru etapa de proiectare și execuție.

Autostrada A13 Brașov-Bacău va avea o lungime de 174 kilometri. Sectorul Brașov-Bacău al Autostrăzii A13 se va conecta cu viitoarea Autostrada Sibiu-Făgăraș-Brașov printr-un nod de mare viteză în zona localității Codlea, iar în zona Bacăului, la Răcăciuni, cu Autostrada Moldovei -A 7.

Autostrada A13 Brașov-Bacău: Certificat de Urbanism, emis de Consiliul Judeţean Braşov