Vânzările Autoliv România pentru 2011 au ajuns la 340,6 milioane de euro, în creştere cu 22% faţă de perioada similară a anului trecut. Compania are 3.348 de persoane în România, depăşind Franţa, din acest punct de vedere.
Ionel Fierbinţeanu, managerul societăţii, spune că tendinţa de creştere a vânzărilor se va păstra până la finele anului, iar pentru anul viitor se întrevede o uşoară creştere. „Creşterile sunt mai mari în volum, dar sunt foarte bune şi ca business”, a spus acesta, citat de Bună Ziua Braşov.
Anul trecut Autoliv România şi-a majorat afacerile cu 40%, în condiţiile în care 2009 a fost chiar un an bun pentru companie, obţinând un profit de cinci ori mai mare, de 35 de milioane de euro.
Compania este prezentă pe piaţa din România din 1997. Autoliv România deţine cinci fabrici producătoare de centuri de siguranţă, chingă pentru centuri de siguranţă, airbaguri şi generatoare cu gaz pentru airbaguri în localităţile Braşov, Prejmer, Timişoara şi Lugoj. ![]()







