Un autocar în care se aflau 29 de pasageri s-a răsturnat pe DN1, în această seară, la iesire din Codlea, spre Făgăraș, în zona cu fermele Peneș Curcanul.
S-au înregistrat patru victime, dar acestea sunt conştiente. La faţa locului s-au deplasat două echipaje SMURD, o ambulanţă, o autospecială cu apă şi spumă şi una de la Serviciul de Voluntari pentru Situații de Urgență Codlea, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.
Din cauză că sunt scurgeri de carburant, pompierii asigura masurile care se impun la fata locului. Nu există pericol de explozie. În zona accidentului vântul suflă cu putere. Patru victime vor fi transportate la spital, cu traumatisme minore. Altor cinci victime li s-a acordat asistenta medicala necesara la fata locului si au refuzat transportul la spital.
Pasagerii din autocar vor fi transportati la remiza de pompieri din Codlea, de unde vor fi preluati de un alt autocar.