Social

Autobuzele RATBV vor circula până la miezul nopţii, pentru ca braşovenii să poată petrece la Oktoberfest

Sorin Secli

La solicitarea Asociației de Transport Brașov, în perioada 18 septembrie – 5 octombrie 2025, RATBV va suplimenta semnificativ oferta de transport ce deservește zona Gara CFR Brașov –  cartierul Tractorul.

Autobuzele RATBV vor circula până la miezul nopţii, pentru ca braşovenii să poată petrece la Oktoberfest

Măsura este determinată de faptul că în intervalul menționat pe strada Turnului se va desfășura ”Oktoberfest Brașov”, eveniment la care sunt așteptați un număr mare de participanți.

De asemenea, RAT va susține aceste suplimentări ale ofertei de transport pentru a permite brașovenilor și turiștilor să bea liniștiți o bere, fără grija condusului autoturismului până acasă.

Astfel, de joi, 18 septembrie și până duminică, 5 octombrie, inclusiv, autobuzele și troleibuzele de pe liniile 4, 8, 23, 23B, 25, 29, 32, 35 și 40 vor circula până la orele 24.00 ale fiecărei zile, indiferent dacă este zi lucrătoare sau de weekend. Graficele de circulație ale acestor linii vor fi afișate doar pe site-ul www.ratbv.ro, purtând mențiunea ”Valabil din 18.09.2025”.

RATBV
RATBV