Eveniment

Un autobuz RATBV a rămas fără o ușă. Imaginile au devenit virale (FOTO)

Sorin Secli

Un incident mai puțin obișnuit a stârnit numeroase reacții pe rețelele sociale, după ce un autobuz al companiei RATBV a fost fotografiat fără una dintre uși.

Un autobuz RATBV a rămas fără o ușă. Imaginile au devenit virale

Fotografiile postate online arată un autobuz care deservea linia 15 (Triaj – Avantgarden), şi care are căzută una dintre uşi. Situația a atras rapid atenția internauților, care au început să comenteze în stil caracteristic: de la ironii la critici privind starea vehiculelor.

Printre mesajele care au adunat zeci de reacții se numără:

  • „Dacă sunt second-hand…”

  • „Brașov, oraș de poveste”

  • „Acum, după ce se dă cu mopul, nu se mai pune coada pe diagonal, se pune direct în ușă”

În timp ce unii au tratat episodul cu umor, alții au atras atenția asupra gravității situației și a riscurilor la care pot fi expuși călătorii.

Reprezentanții RATBV au transmis că defecțiunea a survenit din cauza faptului că unul din dispozitivele care ajută la deschiderea ușii s-a rupt. Imediat de a sesizat defecțiunea, șoferul a oprit mijlocul de transport în comun și cu scuzele de rigoare dat jos toți pasagerii.

Autobuzul nu a mai mers încărcat cu pasageri niciun metru din momentul în care dispozitivul de la uşă s-a rupt. A fost retras la garaj, iar defecțiunea fiind una minoră reparația s-a făcut repede, iar mijlocul de transport în comun a şi fost pus în funcţiune.

autobuz ratbv
autobuz ratbv