Şase persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite când un autobuz s-a răsturnat vineri în provincia centrală Aksaray din Turcia, a declarat guvernatorul local, relatează Reuters.
Guvernatorul Mehmet Ali Kumbuzoglu a declarat reporterilor că nu este clar ce a cauzat accidentul de pe autostrada Aksaray-Ankara.
Autocarul ducea pasageri din provincia vestică Balikesir în regiunea Cappadocia, o destinaţie turistică populară din centrul Turciei.
„Răniţii au fost transportaţi de urgenţă la spital. A fost demarată o anchetă privind accidentul”, a declarat el.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!