
Aurelian Danu – membru în Biroul Permanent Județean al PNL – a anunțat că, la nivelul județului Brașov, liberalii vor să demonstreze ca exemplu de bună practică faptul că Legea salarizării este un balon de săpun aruncat de ministrul Olguța Lia Vasilescu.
„Legea este inaplicabilă, pentru că nu există o comunicare reală cu asociațiile profesionale, în special cele liberale. În stabilirea nivelului de salarizare pentru toate categoriile socio-profesionale, ar trebui pornit de la discuții care să includă nu doar sindicatul și Guvernul, ci și asociațiile profesionale, cum ar fi Colegiul medicilor, Colegiul farmaciștilor, Colegiul medicilor stomatologi, cu Colegiul psihologilor, cu Baroul etc. Noi ne propunem ca un număr de cinci comisii ale PNL, de Sănătate, de Educație, cercetare, tineret și sport, de Agricultură, dezvoltare rurală și industrie alimentară și Cultură, să ia legătura cu asociațiile profesionale din domeniul lor de activitate, iar cu rezultatele ce decurg să implicăm și Comisia de buget și politici fiscale, cu care senatorul Daniel Zamfir are legături, şi să propunem amendamente referitoare la acest pachet de legi referitoare la salarizare”, a precizat Aurelian Danu.
Acesta susţine că orice sistem de salarizare nu trebuie să pornească nu doar de la obligaţii, ci și de la anumite standarde profesionale.
„Deocamdată, doamna ministru nu ne precizează care sunt criterii și standardele pe care le are în vedere în stabilirea salarizării, iar tot ce afirmă dumneaei se bazează pe principiul promisiunilor electorale”, a concluzionat Danu.