Au fost montate primele 4 stații de încărcare a mașinilor electrice

Au fost montate primele 4 stații de încărcare a mașinilor electrice

Astăzi au fost montate primele 4 stații de încărcare a mașinilor electrice pe locurile dedicate pentru aceste autoturisme pe str. Nicolae Iorga. Acestea fac parte din pachetul de 19 stații pe care Municipalitatea și-a propus să le amplaseze în următoarele luni în municipiul Brașov.

Valoarea acestei investiții este de 423.114,26 lei fără TVA, fonduri de la bugetul local. Pentru următoarele 15 stații fondurile sunt asigurate printr-o finanțare nerambursabilă de la Agenția Fondului pentru Mediu, în valoare de aproape 3 milioane de lei.

,,Astăzi am montat primele 4 stații din pachetul de 19 care vor fi montate în tot municipiul Brașov. Am început cu cele de pe Nicolae Iorga, vom continua și în celelalte cartiere, astfel încât deținătorii de mașini electrice să le poată încărca oriunde în Brașov. Ei vor avea la dispoziție locuri de parcare special amenajate pentru acest tip de autoturisme, iar încărcarea va fi gratuită. De această infrastructură vor putea beneficia și proprietarii de taxiuri electrice, mai ales că anul viitor vom ajunge ca 30% din aceste mașini să fie ecologice. Noi ne-am stabilit un parcurs, prevăzut în Planul de Mobilitate, în cel privind calitatea aerului și prin harta de zgomot, prin care vom reforma tot ceea ce înseamnă circulație în Brașov, astfel încât să avem un oraș cât mai puțin poluat, cu energie verde, și foarte dotat din acest punct de vedere“, a declarat primarul George Scripcaru.

Reprezentantul firmei Flash Lighting, George Zaharia, a prezentat modul de funcționare a acestor stații de încărcare a mașinilor electrice: ,,Prima stație este una de încărcare foarte rapidă, de 50 de KW, care poate încărca, în paralel, două mașini. Timpul necesar pentru o încărcare completă este de 40 de minute. Celelalte sunt stații cu încărcare de 22 de KW care, în funcție de producătorul mașinii, poate încărca complet un autoturism în 4-6 ore. Sistemul montat în această parcare mai conține și alte elemente, o cameră video, cu analiză, care detectează când parchează cineva, mișcarea oamenilor sau a obiectelor din zonă, sistemul fiind integrat în dispeceratul de monitorizare video al primăriei. A fost montat și un senzor pentru sistemul de iluminat public, care va menține nivelul de luminozitate la 30%, până în momentul în care cineva parchează și se duce să își conecteze mașina la sistemul de încărcare, după ce pleacă, acest nivel revine la nivelul economic. Nu în ultimul rând fiecare loc de parcare va fi dotat cu un senzor care va informa când locul de parcare este liber sau ocupat. În următoarele zile vor fi finalizate și configurările în postul trafo și conectarea la rețea, după care vor deveni operabile”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov