Eveniment

ATOP i-a recompensat pe doi ofiţeri ai ISU care au salvat viaţa mai multor persoane

NewsBv

ATOP Palko Paul, Claudiu Coman, Stelian Rechitean, Costel Grosu (5)Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) i-a premiat, ieri, pe doi dintre ofiţerii Inspectoratului de Urgenţă Ţara Bârsei, care au dat dovadă de profesionalism în activitatea lor şi au salvat viaţa unor oameni aflaţi în pericol. Plutonierul major Costel Grosu este comandant al unui echipaj SMURD de la Predeal, iar, anul trecut, a reuşit să salveze viaţa mai multor oameni, după un grav accident petrecut în localitate, în care au fost implicate 14 persoane. Deşi nu este medic de profesie, plutonierul a reuşit să le dea primul ajutor victimelor, ţinând cont că opt dintre persoanele rănite erau în stare foarte gravă, până când la faţa locului au ajuns şi echipajele cu medici.

Şi plutonierul adjutant Palko Dani Paul Gabriel, de la Zărneşti, a fost recompensat pentru meritele deosebite în lupta cu focul, după ce în primăvara anului trecut a condus o intervenţie de mare amploare pentru stingerea unui incendiu cu mari degajări de fum produs la liziera unei păduri din zona Zărneştiului pe o suprafaţă de 2,5 ha. Incendiul era unul destul de periculos, ţinând cont că vântul bătea foarte tare. Totodată, acesta a mai participat şi la un alt incendiu de vegetaţie de proporţii în localitatea Tohăniţa, în toamna anului trecut, unde exista riscul ca flăcările să ajungă la casele din zonă.

Pentru meritele deosebite aceştia au primit câte o distincţie din partea ATOP, dar şi câte 2.000 de lei. Cei doi au precizat că reuşita acestor acţiuni nu ar fi fost posibilă fără sprijinul colegilor lor şi speră ca pe viitor şi alţi ofiţeri din cadrul ISU să fie recompensaţi pentru activitatea lor.