Liderul organizației municipale ALDE Brașov, Adrian Atomei, a trimis presei un comunicat de presă în care îl atacă violent pe președintele suspendat al Consiliului Județean, care a anunțat că nu părăsește PNL.„Am crezut că domnul Aristotel Cancescu va avea totuși bunul simț și tăria de a se retrage din politică cu oarecare eleganță. Spun acest lucru deoarece, spre deosebire de foarte multe cazuri de oameni politici cu probleme juridice, politicieni cercetați pentru fapte de coruptie de către DNA, cazul domnului Căncescu, precum și al altor personaje politice naționale, a făcut parte din categoria cazurilor însoțite de câteva evidențe clare în ceea ce privește dorința de a influența în mod abuziv anumite activități administrative. Acest lucru a fost evidențiat si de stenogramele făcute publice, și din care totodată, opinia publică a avut ocazia să vadă și să înțeleagă adevăratul comportament al domnului Aristotel Căncescu”, precizează Atomei în comunicatul de presă.
Atomei susține că fostul lider al PNL Brașov uită să precizeze faptul că a fost un produs politic al vechii „nomenclaturi”, membru FSN din anii ’90, chiar parlamentar FSN între anii 90-96, iar intre anii 1996-2000 parlamentar PD, ca mai apoi să devină din 2002 membru PNL.
„Domnul Aristotel Căncescu se pare ca nu a ințeles un lucru: dânsul a cam ieșit la pensie, chiar dacă din păcate pentru Brasov si brașoveni, puțin cam târziu. Dacă nu a înțeles acest lucru, personal voi avea grijă să-i reamintesc. Bineînțeles că, într-o anumită măsură domnul Căncescu, așa cum o recunoaște, are un merit în ceea ce privește organizația județeană PNL Brașov, acela de a o fi folosit la maximum în interesele politice personale și nu numai, lucru pe care l-a făcut și cu oamenii care au crezut cu adevărat într-o constructie politică liberală adrvărată, iar în ceea ce priveste creșterea și dezvoltarea acestui partid în municipiul Brașov, vă pot spune fără nicio reținere că domnul Cancescu a fost o frână”, mai spune Atomei.
El îl atacă pe Căncescu și pentru că nu a reușit, dupa 15 ani de mandat în fruntea județului Brașov, finlizarea Aeroportului, „pe care dânsul nu a facut decât să-l exploateze în interes electoral și nu este finalizat nici până astăzi în anul de gratie 2015.
Vin și întreb atunci: Ce ați făcut 15 ani pentru Brașov, domnule Căncescu? … Că ce ați făcut în PNL știu foarte bine, cum parțial știu și ce ați făcut și pentru dumneavoastră, politic vorbind”.
„Așa că, personal, ca tânăr ce am crezut, am trăit, am pus suflet, si am construit cu adevărat în echipa liberală de la Brasov, ca om ce am reprezentat PNL Brașov cu mai multă cinste decât ați făcut-o dumneavoastra, și ca român ce-mi doresc o schimbare reală a clasei politice, nu pot să vă spun decât un singur lucru: Ieșiți la pensie domnule Aristotel Căncescu! …și dumneavoastră, și toți cei care asemenea dumneavoastră, ne-ați mințit, ați profitat de buna-credință a celor care v-au dat încrederea și v-ați bătut joc 25 de ani de șansa acestei țări”.