Atelier tradițional transilvănean de fierărie, în Cetatea Râșnov

Atelier tradițional transilvănean de fierărie, în Cetatea Râșnov

cetatea rasnovJoi, 14 noiembrie 2013, puteți admira demonstrațiile de fierărit tradițional la atelierul de fierărie instalat în Cetatea Râșnovului.

Proiectul „Atelier tradițional transilvănean de fierărie” își propune realizarea și funcționarea unui atelier de fierărie tradițional transilvănean, adresat publicului larg în general și în mod special tinerilor din regiune.

„Valoarea totală a proiectului este 55.000 de lei, din care 5.000 de lei contribuția asociației. Cred că am reușit să punem la punct un parteneriat de lungă durată și durabil cu Primăria Râșnov, prin care am obținut un spațiu în incinta cetății, unde vom amenaja atelierul de fierărie, pe o perioadă de doi ani. Ne ocupăm de reconstituirile istorice și punerea în valoarea a obiectivelor de patrimoniu și spijinirea turismului. Concret, vom avea participanți din clasele a 5-a si a 6-a, care vor vedea prezentarea teroretică și practică. Vor putea pune mâna pe un clește, să încingă o bucată de metal și să o prelucreze ei , sub îndrumarea noastră. De asemenea, își vor putea turna figurine din cositor în matrițe speciale. Bineînțeles, vor fi îmbrăcați cu echipament de protecție, pentru a evita orice pericol de accidente. Atelierul va funcționa în continuare, iar aici ne vom confecționa și elementele noastre de recuzită, cum ar fi vârfurile de săgeți sau de sulițe”, a precizat Bogdan Bălășcău, coordonatorul proiectului din partea Asociația „Cavalerii Cetăților Bârsei“.

Alte articole:   Fostul viceprimar Costel Mihai, la Culisele Zilei cu Sebastian Dan

Directorul „Casei Mureșenilor”, dr. Valer Rus, spune că acest proiect este unic, pentru că nu se mai fabrică obiecte manual. Nici fierarii nu mai fac acum potcoave manuale, ci acestea vin turnate direct din fabrică și sunt montate de medicii veterinari. O problemă deosebită a fost găsirea uneltelor specifice: nicovală, menghină de fierărie, clești sau diferitele tipuri de ciocane, aduse multe din Germania și Polonia. A fost achiziționată o forjă mobilă cu foale, ceea ce permite mutarea atelierului la diferite evenimente din țară.

Partenerii proiectului sunt Asociația „Cavalerii Cetăților Bârsei“, Primăria Râșnov, Asociația Creatorilor de Artă Tradițională și Contemporană Brașov, Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, Școala Generală nr. 2 și Școala Generală nr. 3 din Râșnov.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate