Educaţie

Astăzi încep înscrierile la Bacalaureat 2020. Procedura și calendarul probelor de examen

Gabriela Bunghez

Înscrierile la Bacalaureat încep astăzi, 3 iunie, din 22 iunie au loc examenele scrise, iar în 30 iunie este programată afişarea rezultatelor, conform calendarului aprobat de ministrul Educaţiei.

În perioada 3-10 iunie are loc înscrierea candidaților, la examenul național de Bacalaureat, pentru prima sesiune, care se desfășoară între 22 și 25 iunie.

Elevii trebuie să completeze și să depună/transmit prin mijloace electronice sau prin poșta documentele de înscriere, potrivit edu.ro.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, privind procedura de înscriere, candidaţii la examenul naţional de Bacalaureat 2020, sesiunea iunie-iulie, parcurg următoarele etape:

  • (1) toți candidaţii completează partea I din cererea de înscriere;
  • (2) candidaţii care solicită recunoaşterea/echivalarea unor probe susţinute în anii anteriori/sesiunile anterioare completează partea I şi partea a II-a din cererea de înscriere;
  • (3) candidaţii care, în cel puţin una din clasele a IX-a – a XII-a, au obţinut premii individuale la concursuri/olimpiade şcolare internaţionale, recunoscute de către Ministerul Educaţiei și Cercetării la o disciplină inclusă în lista disciplinelor de Bacalaureat, şi care solicită echivalarea probei scrise respective, completează partea I şi partea a III-a din cererea de înscriere;
  • (4) candidaţii care au obţinut o certificare cu recunoaştere internaţională a competenţelor lingvistice şi care solicită recunoaşterea şi echivalarea acestora cu proba C completează cererea de înscriere, precum și o cerere de recunoaștere și echivalare, prezentată în Anexa 2b.
  • (5) candidaţii care au obţinut o certificare cu recunoaştere europeană a competenţelor digitale şi solicită recunoaşterea şi echivalarea acestora cu proba D completează cererea de înscriere,  precum și o cerere de recunoaștere și echivalare, prezentată în Anexa 2c.

Documentele-tip de înscriere – completate și semnate – pot fi depuse la secretariatele unităților de învățământ-centre de examen sau pot fi transmise prin mijloace electronice/poștă, folosindu-se coordonatele indicate de secretariatele unităților de învățământ.

Calendarul Bacalaureatului 2020:

  • 11 – 17 iunie – echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale
  • 22 iunie – limba și literatura română – proba E a) – proba scrisă
  • 23 iunie – limba și literatura maternă – proba E b) – proba scrisă
  • 24 iunie – proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă
  • 25 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării – proba E d) – proba scrisă
  • 30 iunie – afișarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12:00
  • 30 iunie – depunerea contestațiilor în intervalul orar 16:00 – 20:00
  • 1 iulie – depunerea contestațiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00
  • 1 – 4 iulie – rezolvarea contestațiilor
  • 5 iulie – afișarea rezultatelor finale ale bacalaureatului 2020.

Cererea de înscriere o găsiți AICI.

https://newsbv.ro/2020/05/29/bac-2020-cum-se-echivaleaza-probele-de-evaluare-a-competentelor-lingvistice-si-digitale/
https://newsbv.ro/2020/06/02/bacalaureat-2020-sesiune-speciala-a-examenului-in-iulie/