Astăzi este Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini

Astăzi este Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini

Anual, la 15 octombrie, în peste 100 de ţări ale lumii se atrage atenţia asupra imporanţei spălatului pe mâini. Sloganul evenimentelor din acest an este Mâna sus pentru igienă!

Ziua de 15 octombrie marchează la nivel mondial ziua dedicată creșterii gradului de conștientizare și înțelegere asupra importanței spălatului pe mâini cu apă și săpun ca metodă simplă si eficientă prin care sunt prevenite boli și sunt salvate vieți. Ziua de conştientizare se adresează în special copiilor.

Tema din 2020 este „Igiena mâinilor pentru toţi!”. Ne putem feri de cele mai multe boli spălându-ne pe mâini în mod corect – cu săpun şi frecvent, astfel încât acest gest să devină un obicei.

Alte articole:   Ziua Muncii. În ultimii 25 de ani, fabricile din România au pierdut aproape 500.000 de angajaţi

Tema Zilei mondiale a spălatului pe mâini din acest an pune accentul pe informarea populaţiei pentru a înţelege adevărata însemnătate a păstrării igienei mâinilor în prezent şi viitor, scrie Agerpres.

Ca în fiecare an, ziua serveşte ca o platformă pentru creşterea gradului de conştientizare la nivel mondial cu privire la importanţa spălării mâinilor cu săpun. Pandemia COVID-19 ne confirmă în mod cert că spălarea mâinilor este una dintre cele mai simple modalităţi de a preveni răspândirea oricărui virus şi de asemenea ne asigură o sănătate mai bună în general.

În acest an, Misiunile Permanente ale Finlandei şi ale Regatului Unit la Organizaţia Naţiunilor Unite, în colaborare cu UN-Water, Parteneriatul Global Public-Privat pentru spălarea mâinilor, OMS şi UNICEF, au convocat un eveniment virtual la nivel înalt, „Ziua mondială a spălării mâinilor – intensificarea măsurilor pentru a asigura igiena mâinilor pentru toţi”, care se desfăşoară pe 15 octombrie.

Alte articole:   Junii Brașovului coboară în Cetate în Duminica Tomii. Programul complet al evenimentelor din Săptămâna Luminată

Reuniunea îşi propune să impulsioneze acţiuni la nivel mondial, regional şi naţional privind igiena mâinilor, cu scopul de a evita îmbolnăvirea cu COVID-19. Evenimentul are un format combinat, cu prezentări live, un panel de discuţii şi prezentarea de susţineri video la care se pot înscrie cei care doresc, potrivit https://globalhandwashing.org/.

Spălatul pe mâini ne poate feri de sute de boli

Potrivit experţilor, o curăţare temeinică a mâinilor ar putea salva mai multe vieţi decât orice vaccin sau intervenţie medicală.

O igienă corectă ne poate feri de peste 200 de boli, se arată pe pagina dedicată zilei, globalhandwashing.org.

Prin spălarea corectă a mâinilor se pot reduce următoarele boli:

  • bolile diareice cu 30% până la 48%;
  • infecţiile respiratorii acute cu 20%;
  • holera, Ebola, shigeloza, SARS şi hepatita E;
  • protejează împotriva infecţiilor asociate şi reduce răspândirea,
  • creşte rezistenţa antimicrobiană.
Alte articole:   VIDEO Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară

Pentru prima dată, Ziua mondială a spălatului pe mâini a fost marcată în 2008, an care a fost declarat de Naţiunile Unite – Anul Internaţional al Salubrităţii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate