Eveniment

Asociația Alpină Ardeleană – 150 de ani de la primele inițiative de înființare

Sebastian Dan

Fotografie din arhiva de familie Helmut Wolff: bunicul său, membru al SKV, în Piatra Craiului/Königstein, 1925.

Astăzi, 22 septembrie, se împlinesc 150 de ani de la apariția primelor idei în legătură cu o formă organizată de drumeție în această parte a lumii. Era o zi de duminică și un mic grup de prieteni poposea pe Vârful La Om, în Piatra Craiului.

Tocmai întors din Germania, de la studii, tânărul Bömches le-a povestit companionilor că acolo există deja, de trei ani, un club al amatorilor de munte: Clubul Alpin German. După acel tipar a fost gândită Asociația Alpină Ardeleană din Brașov / Siebenbürgischer Alpenverein in Kronstadt (SAV). Aceasta, conform Statului, urma să se ocupe de „lărgirea cunoștințelor despre Alpii Transilvăneni și răspândirea lor, facilizarea accesibilității, pregătirea mijloacelor necesare numărului tot mai crescând de vizitatori ai munților noștri și de a le fi de ajutor cu sfat și cu faptă”.

A fost inițiativa unor oameni de cultură brașoveni, sași și români: Carl Bömches, Carl Schnell, Eduard Copony, Gheorghe și Pantelimon Dima, Iosif Pușcariu, Nicolae Garoiu… Anul următor organizația este înregistrată juridic, iar în 1874 se editează Anuarul asociației, singurul care s-a păstrat. Aflăm astfel de existența a 58 de membri, care au participat la excursii în munții Făgăraș, Ciucaș și Postăvaru.

In 1880 apare la Sibiu Asociația Carpatină Ardeleană / Siebenbürgischer Karpatenverein (SKV) ,care și-a propus o dezvoltare regională amplă. SAV s-a raliat ideii și a devenit Secțiunea Brașov a acestei noi asociații.

Expoziție în Piața Sfatului

Expoziția organizată în Piața Sfatului surprinde în imagini și documente, de la primele drumeții locale atestate în 1543. Excursiile elevilor școlii condusă de Honterus. Până la realizări de ultimă oră ale asociațiilor montane și de drumeție brașovene.

Sunt prezentate cabanele construite de-a lungul vremii de asociațiile SKV, TCR, EKE, activitatea de pionierat a KSV – Asociația Brașoveană de Schi și realizării Amicilor Salvamont. Sunt evocate figurile lui Karl Lehmann – mentor al tinerilor și ghid montan, fotograf desăvârșit și prolific, alpinist, drumeț împătimit, Hans Bergel – ”Scriitorul Brașovului”, inițiatorul Secțiunii Carpați din Clubul Alpin German și al reînființării asociaței SKV în România și Mircea Noaghiu – alpinist, scriitor și sculptor, sub îndumarea căruia au fost formați peste 650 de alpiniști la Clubul Sportiv Universitar.

Un panou este dedicat Salvamontului național și formațiunii locale. Care au un precursor la Brașov – Primul Centru de Salvare Montană în 1919. Speologia intră în atenția brașovenilor încă din 1926. Prin înființarea ”Companiei peșterilor” în cadrul SKV. Se dezvoltă continuu, adâncimea de -769m, atinsă recent de cercetători, la Avenul de sub Vârful Grind, este un „record național”.

Alte panouri surprind activități recente – drumeție, concursuri, întreținerea de poteci. Dar și anvergura internațională atinsă de asociația SKV – prin proiecte și organizarea de evenimente.