Eveniment

“Aruncatu-n ţol”, astăzi, în Piaţa Unirii

Gabriela Bunghez

Brașovenii și turiștii sunt invitați astăzi, de la ora 17.00, în Piaţa Unirii (Prund), la „Aruncarea-n ţol”, eveniment realizat de grupul Junilor Tineri.

Aanul acesta, Junii Brașovului și Brașovecheni își reiau o parte din serbările tradiţionale din perioada Săptămânii Luminate.

Printre acestea este „Aruncatu-n ţol”, eveniment ce are loc în prima zi de vineri de după Paşte. Astfel, astăzi, în Vinerea Luminata, Junii Tineri își vor face intrarea în Piaţa Unirii, la orele 17.00, când vor cânta Troparul Învierii la Crucea Capitanului Ilie Birt.

Apoi, vor merge în centrul pieţei, unde vor juca hora Junilor şi vor îndeplini străvechiul ritual al aruncării buzduganului, în faţa Bisericii Sfântul Nicolae. După aruncatul buzduganului, junii aduc ţolul (cerga) în care, rând pe rând, toţi Junii Tineri vor fi aruncaţi de câte trei ori, spre cer.

Evenimentul se va desfășura cu restricțiile de rigoare.

8.000 de lei pentru activităţile Junilor, în Săptămâna Luminată

Junii Braşovului au primit 8.000 de lei pentru organizarea unor evenimente în Săptămâna Luminată. Iniţial, pentru activităţile Junilor, din perioada Paştelui, în bugetul local a fost alocată suma de 230.000 de lei. Înaintea Paştelui însă, în urma unei întâlniri dintre prefectul Braşovului, Cătălin Văsii, şi reprezentanţii cetelor de Juni, a fost luată de comun acord, decizia ca şi în acest an să se suspende principala sărbătoare a Junilor – parada călare din Duminica Tomii, din motive legate de reducerea riscurilor de răspândire a infectărilor cu SARS-CoV-2.

Decizia a fost luată joi, în şedinţa în care a fost aprobată şi rezilierea contractului de gestiune a parcărilor publice.

https://newsbv.ro/2021/05/06/video-municipalitatea-va-administra-cele-10-200-de-locuri-de-parcare-publice-cu-plata-din-brasov/

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!