Argumentele Mariei Grecea pentru victoria PNL din toamnă

maria grecea la strasbourgPartidul Social Democrat, poate primul partid din România în ceea ce privește numărul de membri, tinde să se prăbușească din cauza luptelor interne. Partidul este în pragul unui colaps din cauza luptelor dintre grupurile de interese care își dispută conducerea partidului și care vor să ajungă să împartă ciolanul unei guvernări pe care au pierdut-o și pe care nu o vor recâștiga prea curând…

Chiar zilele acestea, asistăm la o luptă absurdă, soldată fără învingători, dar cu mulți învinși. Activitatea Camerei Deputaților tinde să fie blocată, la rândul ei, datorită războiului intern din PSD. La momentul actual, Camera Deputaților nu are un președinte legitim. Partidul Social Democrat a ales să joace la cacealma funcția celui de-al treilea reprezentant al Statului Român.

Menținerea lui Florin Iordache în funcție, fără validarea sa de către plen prin vot, ne arată că PSD este încă disputat de două grupări: cea a lui Victor Ponta și cea a lui Liviu Dragnea. Nici Victor Ponta, nici Liviu Dragnea nu au tranșat subiectul președinției Camerei Deputaților pentru că sunt nesiguri pe susținerea pe care o au în partid.

Alte articole:   Bărbat din Tărlungeni, arestat pentru infracțiuni rutiere

Cei doi lideri ai PSD, unul condamnat definitiv, iar celălalt doar cercetat penal, nu fac decât să arate un dispreț profund pentru instituțiile statului și pentru români. Pentru unii ca aceștia, lupta pentru putere este mai presus de demnitate și de instituția prin care poporul român își exercită suveranitatea. Miza celor doi este una singură: preluarea partidului și împărțirea beneficiilor cu propriul grup de interese.

În actualul context, PSD urmărește ca în fruntea Camerei Deputaților să rămână Florin Iordache, cel care a orchestrat ”Marțea Neagră” și alte acțiuni de modificare a legislației penale în sensul reducerii puterilor DNA.

În Partidul Social Democrat, luptele pentru putere nu se dau însă doar la centru. Organizațiile județene ale partidului sunt, la rândul lor, sufocate de confruntările dintre baronii locali. Ambițiile, dar și dorința de a ajunge la banii publici, au făcut din liderii județeni adevărați mercenari politici. Un bun exemplu în acest sens este organizația județeană PSD Brașov, unde încă de dinaintea campaniei electorale, două tabere își dispută supremația.

Alte articole:   Legea pentru uciderea urșilor, promulgată de Klaus Iohannis. Peste 400 de urși vor fi uciși în 2024 și 2025

În timp ce fostul președinte al organizației, Constantin Niță, colindă sediile Direcției Naționale Anticorupție, conducerea este revendicată, pe de-o parte, de tabăra opozanților săi, condusă de Mihai Mohaci, iar pe de altă parte de cei cărora Niță ar vrea să le lase moștenire partidul, pe care îl confundă probabil cu propria-i feudă: senatorul Chiriac și Dunca, primul demis după tragedia de la Colectiv.

Rezultatele luptei din organizația județeană sunt pe cât se poate de vizibile, mai ales în urma alegerilor locale din 6 iunie: candidatul lor, Răzvan Popa a obținut un scor rușinos, cu mult sub cel al partidului, iar PSD Brașov nu poate forma majoritatea nici la Consiliul Local și nici la Consiliul Județean, fiind complet izolat de celelalte formațiuni politice, care astfel au spus un „Nu” hotărât corupției.

Alte articole:   Concert de lansare „Brasov Youth Orchestra”, în cel mai cunoscut hotel din centrul orașului!

Mai mult decât atât, organizația județeană are o soartă incertă; dacă nu va fi dizolvată de conducerea națională, se va scinda cât de curând. Rămâne de văzut doar tabăra care va ocupa, în următoarea perioadă, sediul PSD Brașov. Indiferent dacă vorbim de marionetele lui Niță, sau de așa-zișii reformiști locali, rezultatul este același: la Brașov, PSD rămâne un partid care nu poate oferi nicio soluție viabilă cetățenilor.

Partidul Național Liberal condamnă ferm modul în care social-democrații tratează instituțiile statului, precum și înțelegerile ascunse care nu fac decât să paralizeze activitatea legislativă.

Prin astfel de manevre, PSD ne demonstrează, încă o dată, faptul că duce lipsă de oameni politici competenți, capabili să lucreze în beneficiul românilor. În acest context, la alegerile parlamentare din toamnă, victoria Partidului Național Liberal este previzibilă, la fel ca și creionarea unui guvern de dreapta, care să fie capabil să guverneze România pentru următorii patru ani.

  • Maria Grecea,
  • deputat PNL
Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate