Pas important pentru construirea drumului de legătură între Varianta de Ocolire Brașov, Aeroportul Ghimbav și viitoarea autostradă Brașov – Sibiu.
A fost aprobat de către Ministerul Transporturilor Studiul de Prefezabilitate al proiectului, au anunțat reprezentnții CNAIR. Asta înseamnă că s-a dat undă verde pentru întocmirea Studiului de Fezabilitate, adică stabilirea traseului exact, executarea forajelor geotehnice și fundamentarea soluțiilor de proiectare.
Încă din această fază se prefigurează deja și câteva aspecte concrete, cum ar fi noua configurație a nodului de legătură de la desprinderea din Centura actuală.
Noul nod rutier se va construi în zona intersecției dintre Centura Brașovului și strada Lânii și va include demolarea pasajului existent și construirea unei noi structuri care va asigura continuitatea variantei spre Aeroportul Ghimbav. Sub acest pasaj va fi construit un sens giratoriu în formă ovală care va asigura legătura, pe actualul traseu al Variantei, spre DN1.