Eveniment

Arafat: Sunt 1.815 cazuri confirmate cu coronavirus şi 43 de decese. Noi măsuri pentru sistemul medical

Gabriela Bunghez

Raed Arafat a anunţat, duminică seară, într-o conferinţă de presă, că la ora 20.00, erau 1.815 cazuri de coronavirus confirmate în România şi 43 de decese.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, a declarat că situaţia îmbolnăvirilor şi a deceselor consemnate în România din cauza COVID 19 de duminică seara, la ora 20.00, era de 1.815 de cazuri în total, cu 43 de persoane decedate.

„La ora 20.00 au fost confirmate 1.815 cazuri în total, vindecaţi 206 persoane, decedaţi 43 de persoane, internaţi pe secţie 770 de persoane, în secţiile de terapie intensivă – 52 de persoane. Ca şi locuri de carantină există 20.074 de locuri de carantinare, iar la acest moment există 11.213 persoane în carantină, iar persoane izolate 162.374”, a spus Raed Arafat.

Ultimul deces anunţat de autorităţi este un bărbat de 72 de ani din Arad, diagnosticat cu coronavirus, dar care suferea de bronhopneumonie şi insuficienţă cardiacă. Bărbatul nu a fost plecat în străinătate şi nici nu a intrat în contact cu vreun caz confirmat.

Patru ordine pentru sistemul medical

De asemenea, secretarul de stat Raed Arafat prezentat, în declaraţia de presă susţinută duminică seara la sediul MAI, patru ordine referitoare la internarea pacienţilor suspectaţi de îmbolnăvire cu COVID 19, detaşarea şi delegarea personalului medical, subordonarea serviciilor de ambulanţă inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă şi amenajarea unui spital militar de campanie la Constanţa.

Primul este cel care stabilește anumite reguli pentru internarea pacienților.

După ce s-a semnalat că s-a întârziat cu internarea din cauza lipsei testării, am decis ca orice pacient poate fi suspectat de a fi covid pozitiv chiar dacă nu există testare, pacientul care are altă patologie se internează în spitalul la care s-a prezentat sau în alt spital.

Refuzul de internare a unui pacient care are nevoie de îngrijiri medicale cade sub incidență penală. Pacienții nu pot fi refuzați tratamentul pe motivul că nu există confirmarea sau infirmarea la covid.

Al doilea ordine stabilește modul de detașare sau delegare personal medical. Personalul medical de specialitate, mediu sau auxiliar pot fi detașați sau delegați la alte unități cu deficit de personal. Personalul nu poate refuza detașarea sau delegarea. Dacă e vorba de alte localități decât cele de domiciliu, se asigură cazarea și hrana.

Detașarea în interiorul județului se dispune prin ordin al prefectului la propunerea DSP. Pentru delegarea în alt județ se face prin secretar de stat desemnat de Ministerul Sănătății. Ordinul era obligatoriu pentru pregătirea în cazul unei creșteri exponențiale a cazurilor.

Al treilea ordina este punerea în aplicare a decretului de instituire a stării de urgență privind coordonarea operațională a serviciilor de ambulanță. Se clarifică modul în care inspectoratele vor fi coordonatoare a serviciilor de ambulanță.

Ultimul ordin e corelat cu spitalul de campanie al MApN. Același model va fi realizat la Constanța, deja ministerul Apărării a instalat o parte a unui spital de campanie, dar la care se va atașa spitalul CFR, care a intrat sub coordonarea Direcției sanitare a MApN.

https://newsbv.ro/2020/03/29/din-pacate-autoritatile-au-anuntat-decesul-a-inca-doua-persoane-infectate-cu-coronavirus/
https://newsbv.ro/2020/03/29/inca-308-cazuri-noi-de-imbolnaviri-cu-coronavirus-in-ultimele-24-de-ore-in-total-sunt-1-760-cazuri-in-romania/