Eveniment

Aproximativ 100 de persoane au comemorat pașoptiștii maghiari

Sebastian Dan

comemorare pasoptisti saceleAproximativ 100 de persoane, unii dintre ei având steaguri ale Ungariei şi ale Ţinutului Secuiesc, s-au adunat sâmbătă în Piaţa Sfatului în jurul orei 11.00 şi au depus coroane de flori la placa comemorativă din centrul oraşului dedicată generalului Józef Bem, comandantul armatei maghiare în timpul Revoluţiei de la 1848.

Participanţii la manifestările organizate de UDMR Braşov au intonat imnul Ungariei şi cântece patriotice, iar preşedintele UDMR Braşov, Kovács Attila, a ţinut un discurs despre importanţa zilei de 15 martie şi i-a îndemnat pe maghiari la solidaritate.

comemorare pasoptisti sacele3Acţiunea a fost supravegheată de câţiva jandarmi și s-a desfăşurat fără incidente.

După depunerea de coroane din Piaţa Sfatului, o parte dintre participanţi au plecat spre Cimitirul din Budila, unde de la ora 12.30 are loc un ceremonial de depunere de coroane, iar la ora 14.00 momentul s-a repetat la monumentul de la Timişul de Jos.

comemorare pasoptisti sacele2La ora 15.00, oficialii UDMR au ajuns la Săcele, unde, la statuia poetului revoluţionarilor maghiari Petofi Sandor, a avut loc un eveniment comemorativ la care a aprticipat și ambasadorul Ungariei în România.

Sâmbătă, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, au avut loc manifestări în toate judeţele din Transilvania.