Eveniment

Aproape 3.000 de elevi din Brașov au dat simulare la Limba și literatura română, astăzi

Iulia Ghervan

Astăzi, 28 martie s-a desfășurat proba scrisă la Limba și literatura română la care au fost prezenți 2.986 de elevi, reprezentând un procent de peste 95, în marea lor majoritate înscriși în clasa a XII-a învățământ de zi. Ca și în anii precedenți, se constată un interes scăzut în rândul elevilor de seral și frecvență redusă pentru aceste simulări.

Subiectele pentru probele scrise ale acestei simulări sunt elaborate la nivelul Ministerului Educației, respectând programa școlară, având o structură asemănătoare cu a celor elaborate de către Ministerul Educației pentru examenul național de bacalaureat.

Marți, 29 martie este programată proba Ec), proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie).

Miercuri, 30 martie elevi claselor terminale de liceu vor susține proba Ed) la alegere a profilului și specializării urmând ca joi, 31 martie, elevii care au studiat în limbile minorităților naționale să susțină proba scrisă la limba și literatura maternă, Eb).

Rezultatele în urma acestor probe scrise vor fi comunicate participanților la simulare în data de  aprilie.

La cererea expresă a candidaților, rezultatele la probele scrise ale simulării examenului de bacalaureat pot fi trecute în catalog ca note pe semestrul al II-lea, la disciplinele respective.