963 de elevi brașoveni, absolvenți de liceu, care nu au luat examenul de Bacalaureat în prima sesiune, sau care provin din seriile vechi s-au înscris pentru a susţine examenul de Bacalaureat în sesiunea august – septembrie.
Examenul se va da în două centre, respectiv Colegiul „Nicolae Titulescu” şi Colegiul Naţional „Aprily Lajos”. De asemenea, va mai fi o subcomisie la Şcoala Gimnazială „Ovid Densuşianu” din Făgăraș.
În cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului, candidaţii vor susţine mai întâi probele scrise şi apoi pe cele de competenţe.
A doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2019 este programată în perioada 21 august – 3 septembrie, astfel:
- 21 august – limba și literatură română – proba Ea) – proba scrisă;
- 22 august – limba și literatură maternă – proba Eb) – proba scrisă;
- 23 august – proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă;
- 26 august – proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – proba scrisă.
- 27 și 28 august – proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română
- 29 august – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
- 30 august și 2 septembrie – evaluarea competențelor digitale
- 2 – 3 septembrie – evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională.
Rezultatele parţiale vor fi afişate pe 3 septembrie, până la ora 12.00. Contestaţiile se depun în aceeaşi zi între orele 12.00 şi 16.00.
Rezultatele finale vor fi afişate pe 7 septembrie.
Rata finală de promovare în sesiunea iunie – iulie, la Braşov, a fost de 74,89%.