Aplicaţia eDAC, operaţională. Poliţiştii află instant toate informațiile despre persoana pe care o verifică

Aplicaţia eDAC, operaţională. Poliţiştii află instant toate informațiile despre persoana pe care o verifică

Poliția Română anunță că, în contextul aderării României la spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime, a fost operaționalizat un nou sistem de verificare a documentelor de identitate – eDAC.

Începând de duminică, 31 martie, verificarea se face imediat, cu ajutorul dispozitivelor mobile distribuite în acest scop, pe care este instalată aplicația eDAC.

În contextul aderării României la spațiul Schengen, începând de duminică, 31 martie a.c., este operaționalizat un nou sistem de verificare a documentelor de identitate.

Este vorba despre aplicația eDAC, care va fi folosită de către structurile Ministerului Afacerilor Interne (poliție, jandarmerie, poliția de frontieră, imigrări) pentru stabilirea identității persoanei și verificarea eventualelor mențiuni, cu privire la aceasta.

Noua aplicație va fi folosită de pe telefoane mobile și tablete, atât în activitățile curente, cât și în punctele de acces din instituții și la ghișeele destinate publicului.

Aplicația va scana documentul prezentat de către persoana verificată (carte de identitate, pașaport), va compara datele prezentate cu cele existente în bazele de date și va afișa imediat informații în cazul în care vorbim despre o persoană urmărită sau care are vreo interdicție.

Totodată, în aplicație va fi afișată fotografia persoanei, pentru a realiza o comparație cu persoana verificată.

Aplicația este mai rapidă și mai eficientă, scurtând timpul de verificare a persoanelor.

În cazul în care sunt constatate anumite probleme, persoana în cauză va fi condusă la sediul unității de poliție pentru verificări suplimentare.

Prin eDAC, pot fi verificate autovehiculele și anumite bunuri

Prin această aplicație se vor putea verifica și autovehicule și anumite bunuri.

În cazul lipsei vreunui document de identificare, informațiile se pot introduce și manual, rezultatul fiind afișat cu aceeași rapiditate.

Precizăm faptul că datele personale care sunt afișate pe aceste dispozitive  beneficiază de toată protecția oferită de aplicatiile utilizate de instituțiile abilitate”, a transmis Poliţia Română.

Alte articole:   Ploi în majoritatea regiunilor săptămâna viitoare. Cum va fi vremea în luna Mai

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate