Două loturi de stafide „Furnicuța” au fost rechemate de la vânzare de compania Lucsor Impex SRL din cauza prezenţei unor reziduuri de pesticide neautorizate în Uniunea Europeană în aceste produse, a anunțat, miercuri, 18 februarie, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
„ANSVSA informează publicul că Lucsor Impex SRL a iniţiat rechemarea unor loturi de stafide ‘Furnicuţa’. Detalii produs: Stafide ‘Furnicuţa’; origine: Uzbekistan; ambalator: Lucsor Impex SRL. Loturi vizate: B115D126 şi B120D126.
Siguranţa produselor pe care le comercializăm este prioritatea noastră. În urma rezultatelor analizelor efectuate în cadrul programului de autocontrol, s-a depistat prezenţa unor reziduuri de pesticide neautorizate în Uniunea Europeană: Chlorpyrifos şi Profenofos”, arată anunţul ANSVSA.

Produsele pot fi returnate
ANSVSA le-a recomandat consumatorilor care au cumpărat produse din loturile menţionate să nu le consume.
Produsele pot fi returnate în magazinele de unde au fost cumpărate, pentru recuperarea contravalorii, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
ANSVSA a publicat pe site-ul său lista magazinelor din reţeaua Lidl unde au fost comercializate aceste stafide.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!