Cetățenii care văd nereguli la un comerciant sau un furnizor de servicii vor avea la dispoziție o aplicație unde pot sesiza ANPC în legătură cu problemele întâlnite, dar numai dacă acestea sunt probate cu imagini.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vrea să lanseze conceptul de „Voluntar ANPC”, un instrument prin care comisarii instituției vor putea fi sesizați despre orice fel de nereguli întâlnite de cetățeni.
Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a arătat cum va funcționa acest concept care va fi pus în practică în curând. „Ne bazăm pe spiritul civic al cetățenilor. Mai exact, vom pune la punct o aplicație pe care o va putea accesa orice cetățean care observă o neregulă. Și ne bazăm aici pe cetățenii care nu sunt vătămați direct de un comerciant sau un furnizor de servicii, pentru că aceștia, în principiu, ne sesizau oricum. Ne bazăm pe cetățenii care observă nereguli și sunt dispuși să ne sesizeze. Inducem oarecum ideea de comisar voluntar, dar practic vorbim o multiplicare de câteva ori a ochilor care văd nereguli pe piață”, spune președintele ANPC.
Horia Constantinescu a explicat și cum va funcționa sistemul.
„Este obligatoriu ca persoanele care ne sesizează să poată proba neregulile întâlnite la comercianți sau furnizorii de servicii cu imagini video sau foto, pentru că trebuie să avem dovezi. Apoi, acest imagini se vor încărca în aplicația de pe internet care va fi dată în funcțiune în viitor. Tot aici vor fi transmisă și locația exactă în care s-au descoperit neregulile, și cam atât, pentru că după aceea este treaba noastră. Comisarii ANPC se vor ocupa de remedierea problemelor. Astfel de servicii care apelează la spiritul civic al cetățenilor funcționează cu foarte mare succes în tot Occidentul și sunt convins că va avea efecte benefice și la noi”, a precizat președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Sursa: adevarul.ro
Foto: Financial Intelligence