Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă că, în timpul acţiunilor de control de mare amploare, comisarii îşi vor lăsa telefoanele mobile la birou şi vor folosi staţii de emisie-recepţie pentru a comunica
Măsura a fost luată „pentru a fi limitate drastic orice posibilităţi de exercitare a unor presiuni exterioare şi a preveni eventuale acuzaţii de lipsă de integritate„, relatează News.ro
ANPC precizează că a mai parcurs o etapă în aplicarea strategiei interne de integritate şi combatere a corupţiei. Astfel, au fost făcute toate demersurile necesare pentru implementarea procedurii de control în cazul acţiunilor de mare impact.
„Astfel, pentru a limitata drastic orice posibilitate de exercitare a unor presiuni exterioare şi a preveni eventuale acuzaţii de lipsă de integritate, comisarii ANPC îşi vor lăsa la birou telefoanele mobile pe toată durata acţiunilor de amploare, comunicarea pe teren, în interiorul grupului de control, fiind asigurată cu ajutorul celor 20 de staţii de emisie-recepţie performante, achiziţionate special pentru aceste operaţiuni”, scrie în comunicat.
Conform reprezentanților instituției, frecvenţa de comunicaţii folosită va fi una protejată şi sigură. Coordonatorii acţiunilor şi comisarii prezenţi pe teren vor putea comunica în cel mai sigur mod cu putinţă. Astfel, este exclusă posibilitatea oricărei tentative de avertizare anticipată a operatorilor economici sau de corupere a angajaţilor ANPC.
Președintele ANPC: Pregătim acțiuni de anvergură
Președintele ANPC, Horia Constantinescu, anunță că instituția pregătește acțiuni de anvergură în lupta pentru integritate şi combatere a corupţiei.
„Dat fiind că pregătim acţiuni de anvergură, această achiziţie ne va pune la adăpost de orice fel de suspiciune. Suntem convinşi că toţi colegii înţeleg raţionamentul funcţionării acestei proceduri. De asemenea, sunt solidari cu lupta pentru integritate şi combatere a corupţiei. Facem aceste eforturi pentru că ne dorim o abordare unitară, demonstrarea fermităţii şi certitudinea verticalităţii colegilor noştri„, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!