Eveniment

ANPC, controale în magazinele care vând rechizite, uniforme și ghiozdane. Recomandări pentru părinți

Gabriela Bunghez

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a demarat acțiuni de verificare a rechizitelor, uniformelor și ghiozdanelor, odată cu începerea noului an școlar.

ANPC recomandă părinților să cumpere produse textile și rechizite numai din magazine și/sau raioane specializate. De aici se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanță fiscală), de care va fi nevoie în cazul depunerii unei reclamații.

Totodată, înainte de a cumpăra haine pentru copii, trebuie să se acorde o atenție deosebită la articolele de îmbrăcăminte. În special la care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preț este exagerat de mic în raport cu prețul real al unor astfel de produse. În acest sens existând riscul ca acestea să fie contrafăcute.

De asemenea, ANPC recomandă cumpărătorilor să verifice dacă eticheta menționează compoziția fibroasă a produselor. Respectiv denumirile fibrelor componente, urmate de procentul în greutate al fiecărei fibre. În cazul în care produsul are și căptușeală, compoziția acesteia trebuie precizată în mod expres.

„Orice produs textil trebuie să aibă instrucțiunile de întreținere marcate pe eticheta din material textil, rezistentă la tratamente umidotermice, montată/cusută în interiorul produsului. Instrucțiunile de întreținere trebuie să acopere toate tratamentele, în ordinea: spălare, clorurare, călcare, curățare chimică și uscare în mașina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu (dacă nu se aplică un tratament, simbolul respectiv este tăiat/barat).

La îmbrăcămintea pentru copii, acele capete libere ale cordoanelor glisante, ale cordoanelor funcționale și centurilor de înnodat sau eșarfelor cu nod nu trebuie să conțină ornamente tridimensionale sau noduri și trebuie protejate împotriva destrămării, de exemplu prin topire la cald sau prin cusătura de întărire; capetele pot fi dublate sau pliate cu condiția să nu determine apariția riscului de a se agăța”,potrivit unui comunicat remis marți Agerpres.

Rechizitele școlare. (caiete de diferite tipuri, penare, carioci, pixuri, radiere, seturi de markere colorate, acuarele, blocuri de desen, truse geometrice, învelitori caiete și cărți) și ghiozdanele sau rucsacurile trebuie să fie însoțite de elemente de identificare și caracterizare traduse în limba română. Respectiv denumire producător/importator sau distribuitor și adresa acestuia, denumire produs, dimensiuni, compoziție sau instrucțiuni de întreținere, după caz.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI