ANPC: Consiliere gratuită pentru consumatorii cu restanţe la credite

ANPC: Consiliere gratuită pentru consumatorii cu restanţe la credite

Persoanele cu datorii neachitate de 90 de zile și cele care au datorii peste valoarea tuturor bunurilor aflate în proprietate vor beneficia de consiliere gratuită din partea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), pentru dosarul de insolvenţă.

Consumatorii cu datorii neachitate de cel puţin 90 de zile beneficiază de consiliere gratuită şi îndrumare de specialitate din parteaANPC pentru întocmirea dosarului de deschidere a pro durii de insolvenţă, potrivit unui comunicat al ANPC, remis Mediafax.

De consiliere gratuită şi îndrumare de specialitate vor beneficia şi persoanele care au datorii atât de mari încât valoarea lor totală depăşeşte valoarea tuturor bunurilor aflate în proprietate (cel puţin 15 salarii minime brute pe economie, 2.230lei x15= 33.450lei), precum şi persoanele care nu au alte surse de venit şi au o situaţie financiară iremediabil compromisă.

Alte articole:   Afacerea Covid, „malpraxisul judiciar” și „Jos labele de pe Justiție”

ANPC spune că sprijină, prin intermediul Direcţiei de Insolvenţă Persoane Fizice, implementarea Legii insolvenţei persoanelor fizice nr. 151/2015 prin consilierea consumatorilor vizaţi de actul normativ, cât şi prin sprijinirea activităţii Comisiilor Teritoriale ce se regăsesc la nivelul fiecărui judeţ al ţării.

Conform prevederilor legale, Comisia de insolvenţă este alcătuită din reprezentanţii următoarelor instituţii: Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, ANPC şi ai Oficiului Naţional al Registrului Comerţului – Direcţia Buletinul procedurilor de insolvenţă.

De asemenea, ANPC menţionează că la acest moment, există, în derulare, dosare de insolvenţă ce vizează toate cele trei forme de redresare financiară a debitorului, respectiv:

  • procedura simplificată de insolvenţă;
  • insolvenţa pe baza planului de rambursare;
  • lichidare de active.
Alte articole:   „Ascultați colindul îngerilor”, concert caritabil pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov

ANPC le recomandă persoanelor interesate să acceseze site-ul instituţiei la secţiunea Insolvenţă Persoane Fizice, pagina de Facebook “Insolvenţă Persoane Fizice” sau să se adreseze direct personalul specializat din locaţiile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor pentru detalii şi informaţii suplimentare.

Foto: arhiva/digifm.ro

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate