Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) analizează din perspectiva afectării interesului economic al consumatorului amânarea plăţii ratelor bancare cu 90 de zile pentru românii care au credite imobiliare şi nu numai, în contextul pandemiei de coronavirus, a declarat, duminică, pentru Agerpres, Paul Anghel, directorul general al ANPC.
„În prezent, propun din perspectiva afectării interesului economic al consumatorului luarea în calcul a unei amânări de plată pentru 90 de zile a ratelor bancare pentru românii care au credite imobiliare, şi nu numai, bineînţeles cu respectarea contractelor, a legislaţiei privind creditarea, precum şi a normelor Băncii Naţionale a României”, a spus Paul Anghel.
Și șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Brașov, Sorin Susanu (foto), a postat pe site-urile de socializare o poză în care susține necesitatea luării unor măsuri pentru protejea populației în această perioadă.
Reprezentanţii Băncii Transilvania şi-au anunţat sâmbătă clienţii care deţin carduri de credit că extind perioada de graţie a plăţii aferente acestora, conform Business MAGAZIN.
Aceştia au comunicat într-un mesaj transmis clienţilor care deţin astfel de carduri următoarele:
„Dorim să te scutim de drumuri la bancă şi extindem perioada de graţie la cardul tău (..) până în luna mai. Astfel, nu mai ai obligaţie de plată în lunile martie şi aprilie. Prima obligaţie de plată o vei avea între 1 şi 25 mai, aşa cum vei regăsi informaţiile în extrasul de cont.”
Şi CEC Bank urmează să anunţe săptămâna viitoare amânarea plăţilor ratelor pentru creditele luate de persoanele fizice pentru o perioadă de 30 de zile, având în vedere criza coronavirus şi imposibilitatea clienţilor de a ajunge la bancă, conform unor surse de pe piaţa bancară.
Apelul autorităţilor către populaţie de a rămâne acasă şi de a interacţiona cât mai puţin, îi poate pune pe oameni în postura de a nu mai ajunge la bancă să-şi plătească ratele.