Eveniment

ANM anunță un nou val de caniculă. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Gabriela Bunghez

Potrivit prognozei meteo emise de ANM, vom avea de-a face cu un noul val puternic de caniculă, începând cu 14 iulie. 

Meteorologii ANM anunţă că din 14 iulie în România vremea se va încălzi semnificativ. Maximele vor ajunge în unele zone până la 34 de grade Celsius. 

Conform ANM, valul de caniculă va fi intens şi persistent, cu puţine ploi de vară.

Șefa ANM a anunțat că din 18 iulie valul de căldură se intensifică, iar temperaturile vor depăși 37 de grade Celsius. 

”Așa cum arată și perspectiva pentru următoarele trei săptămâni, la acest moment, estimările arată în continuare un semnal pentru cantități de precipitații deficitare, iar de la mijlocul săptămânii viitoare, de joi, temperaturi în creștere, care să se apropie din nou de pragul unei zile de caniculă 34-36 de grade. Se întoarce canicula. Din 18 iulie valul de căldură se va putea intensifica, și este posibil să consemnăm perioade frecvente consecutive cu valori posibil peste 37 de grade Celsius. Zonele cele mai afectate, la început partea de vest a țării, apoi și sudul și sud-estul țării. Zonele extracarpatice, acolo unde discutăm despre seceta pedologica extremă. Cu siguranță acele săptămâni vor fi definitorii pentru ceea ce înseamnă agricultura, dar mai ales pregătirea pentru ceea ce înseamnă noul an agricol. Vom vedea luna august mai caldă decât în mod obișnuit”, a mai spus Elena Mateescu, șefa ANM, al Antena 3. 

Meteorologii ANM au făcut estimări ale temperaturilor și precipitațiilor pentru perioada 11-24 iulie 2022.

BANAT 

Intervalul va debuta cu valori termice diurne apropiate de cele climatologic specifice, respectiv 25…29 de grade. Nopţile vor fi relativ răcoroase (9…13 grade, în medie). Din 14 iulie însă, vremea se va încălzi semnificativ, devenind călduroasă (temperaturi maxime de 31…34 de grade şi minime de 15…19 grade, mediat regional). Pentru perioada 18 – 22 iulie este estimată o intensificare a valului de căldură şi accentuarea disconfortului termic. Regimul pluviometric va fi deficitar pe tot parcursul celor două săptămâni, ploi de scurtă durată fiind posibile pe spaţii mici doar la începutul intervalului şi în jurul datei de 16 iulie. 

CRIŞANA 

În primele zile ale intervalului, vremea va fi relativ răcoroasă (respectiv temperaturi maxime de 22…25 de grade şi minime de 9…14 grade, în medie). După data de 14 iulie însă, temperaturile ce vor fi în creştere semnificativă vor caracteriza o vreme predominant călduroasă. Valorile mediate regionale vor fi de 30…34 de grade în orele după-amiezilor şi 14…18 grade noaptea. Estimările prognostice indică pentru perioada 18 – 22 iulie o intensificare a valului de căldură, cu temperaturi caniculare şi disconfort termic accentuat. Toată perioada va fi caracterizată de deficit pluviometric, fiind de aşteptat doar ploi de scurtă durată, slabe cantitativ şi cu caracter local în primele zile. 

TRANSILVANIA 

Potrivit ANM, în Transilvania, în primele zile ale intervalului, vremea va fi răcoroasă, cu temperaturi maxime de 20…23 de grade şi minime de 8…13 grade, mediat regional. Din data de 14 iulie însă, temperaturile vor creşte semnificativ şi, cu mici oscilaţii. Va predomina vremea caldă, chiar călduroasă în unele zile în jumătatea de vest a regiunii. Astfel că, în medie, vor fi valori diurne de 27…32 de grade şi nocturne 12…16 grade. Pentru perioada 19 – 22 iulie este estimată intensificarea şi extindere unui val de căldură ce va aduce local temperaturi caniculare şi disconfort accentuat. Deşi în primele zile ale intervalului pe alocuri va ploua, regimul pluviometric va fi în ansamblu deficitar. 

MARAMUREŞ 

În primele zile, va fi o vreme răcoroasă, cu maxime termice de 19…23 de grade şi minime de 9…12 grade. Din data de 14 iulie, temperaturile vor creşte semnificativ şi, cu mici oscilaţii, va predomina vremea călduroasă, cu precădere la câmpie. Valorile vor fi de 27…32 de grade în orele după-amiezilor şi 12…16 grade pe timpul nopţilor, mediat regional. Pentru perioada 18 – 22 iulie este estimat un val de căldură persistent, în intensificare, cu caniculă şi disconfort accentuat în mare parte a regiunii. La începutul intervalului vor fi ploi locale, de scurtă durată, totuşi regimul pluviometric al perioadei de referinţă va fi deficitar. 

MOLDOVA 

În primele zile, vremea va fi răcoroasă în nordul regiunii. În rest se vor înregistra temperaturi apropiate de normele perioadei (maxime de 21…27 de grade şi minime de 10…14 grade). Din data de 14 iulie, va predomina o vreme călduroasă în majoritatea zilelor, cu valori la amiază de 30…34 de grade. Valorile nocturne vor fi de 13…18 grade. Posibil cu o uşoară răcorire în jumătatea de nord a regiunii în 16 iulie. Apoi cu val de cădură în intensificare ce se estimează a persista între 19 şi 22 iulie. Regimul pluviometric se va menţine deficitar şi în aceste două săptămâni, ploi în general slabe urmând a fi pe suprafeţe restrânse din nordul şi vestul regiunii, în prima parte a intervalului. 

DOBROGEA 

În primele zile, valorile temperaturii aerului vor caracteriza o vreme relativ răcoroasă în zona costieră (cu 23…26 de grade ziua) şi normală pentru această perioadă în vestul regiunii, unde vor fi 26…29 de grade. Minimele termice ale acestui interval vor fi de 15…19 grade. După 14 iulie, vremea va deveni călduroasă în partea continentală (maxime de 31…34 grade). Litoralul va avea un regim termic agreabil, cu 28…29 de grade după-amiaza. În perioada 19 – 3 iulie însă, este estimat un regim termic canicular şi disconfort ridicat în mare parte a regiunii. Valorile vor fi de 30…33 de grade la malul mării. Deşi în după-amiezile primelor zile pe alocuri vor fi ploi de scurtă durată, deficitul pluviometric va caracteriza întregul interval de prognoză. 

MUNTENIA 

Intervalul va debuta cu un regim termic diurn agreabil, cu valori în medie de 25…29 de grade. Nopţile vor fi relativ răcoroase (9…15 grade). Din 14 iulie însă, vremea va deveni călduroasă. Temperaturi maxime în general de 30…34 de grade şi minime de 14…18 grade. Între 18 şi 22 iulie estimările prognostice indică o intensificare a valului de căldură şi accentuarea disconfortului termic. Pe tot parcursul intervalului, se va menţine regimul pluviometric deficitar. Vor fi ploi de scurtă durată, slabe cantitativ fiind posibile doar pe spaţii mici la începutul perioadei şi în jurul datei de 16 iulie. 

OLTENIA 

Intervalul va debuta cu un regim termic diurn agreabil, cu valori în medie de 25…28 de grade. Nopţile vor fi relativ răcoroase (9…14 grade). Din 14 iulie însă, vremea se va încălzi semnificativ, devenind călduroasă (temperaturi maxime în general de 30…34 de grade şi minime de 14…18 grade). Între 18 şi 22 iulie este estimată o intensificare a valului de căldură şi accentuarea disconfortului termic. Deficitul pluviometric va fi accentuat, fiind de aşteptat doar ploi de scurtă durată şi pe spaţii restrânse în jurul datei de 16 iulie. 

LA MUNTE 

În primele zile, va fi o vreme răcoroasă, cu maxime termice de 15…19 grade şi minime de 5…10 grade, cu valori mult mai scăzute la înălţimi de peste 1500 m. Din data de 14 iulie, temperaturile vor creşte semnificativ. Vremea va deveni deosebit de caldă, cu precădere între 19 şi 22 iulie. Media maximelor –mai ales la altitudini mai joase – va de fi 24…26 grade, iar a minimelor de 10…15 grade. În prima săptămână, în orele după-amiezilor, se vor semnala averse locale, dar cantităţile de apă vor fi în ansamblu deficitare pe parcursul celor două săptămâni. 

Foto arhiva/agerpres.ro

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI