Eveniment

ANM a emis Cod galben de averse în mai multe judeţe. Cum va fi vremea până în 22 septembrie, în Transilvania

Gabriela Bunghez

Meteorologii anunţă temperaturi în scădere şi ploi în toată ţara şi au emis un Cod galben de vreme instabilă, valabil până la ora 15.00.

Vremea se răceşte şi plouă în toată ţara. Cod galben de ploi torenţiale în mai multe judeţe.

Potrivit prognozei întocmite de ANM, deşi în scădere, temperaturile se încadrează în valorile normale pentru această perioadă a anului, dar cerul rămâne acoperit de nori în cea mai mare parte a zilei şi se anunţă ploi în toată ţara. A fost emis un Cod galben de instabilitate atmosferică valabil până la ora 15,00 care vizează Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, unde se aşteaptă ploi torenţiale, transmite Adevarul.ro.

Cerul va avea înnorări temporar mai accentuate şi va ploua în jumătatea de est a teritoriului şi local în rest. În Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei vor fi perioade cu averse torenţiale, local însoţite de descărcări electrice şi intensificãri de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20-25 l/mp şi izolat de peste 30-40 l/mp.

În restul ţării va ploua moderat din punct de vedere cantitativ, cu o probabilitate mai mare în zonele montane şi submontane, precum şi în restul Moldovei, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 20 de grade.

Vremea în principalele orașe din țară

Brașov: 19 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 81%, Vânt: 6 km/h

Timișoara: 22 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 85%, Vânt: 10 km/h

Oradea: 21 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 79%, Vânt: 11 km/h

Baia Mare: 22 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 77%, Vânt: 6 km/h

Cluj Napoca: 21 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 80%, Vânt: 6 km/h

Sibiu: 19 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 83%, Vânt: 6 km/h

Alba Iulia: 21 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 77%, Vânt: 8 km/h

Craiova: 22 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 72%, Vânt: 16 km/h

Târgu Jiu: 21 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 76%, Vânt: 6 km/h

Suceava: 23 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 70%, Vânt: 13 km/h

Bacău: 23 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 77%, Vânt: 10 km/h

Botoșani: 26 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 61%, Vânt: 6 km/h

Miercurea Ciuc: 19 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 82%, Vânt: 6 km/h

Ploiești: 21 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 74%, Vânt: 13 km/h

Buzău: 22 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 79%, Vânt: 14 km/h

Târgoviște: 20 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 79%, Vânt: 11 km/h

București: 21 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 83%, Vânt: 11 km/h

Iași: 26 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 68%, Vânt: 11 km/h

Galați: 23 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 83%, Vânt: 8 km/h

Brăila: 23 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 83%, Vânt: 8 km/h

Constanța: 24 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 86%, Vânt: 10 km/h

Tulcea: 24 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 85%, Vânt: 13 km/h.

Cum va fi vremea până la 22 septembrie

În Transilvania, valorile termice diurne vor scădea până în data de 11 septembrie, de la o medie a maximelor de 28 de grade, până spre 22 de grade. În următoarele două zile se va încălzi, în medie, cu 5 grade, iar în ziua de 14 septembrie se va răci din nou și media maximelor se va situa în jurul valorii de 20 de grade.

În zilele care vor urma se va încălzi treptat, dar în medie, maximele nu vor trece de 23…24 de grade. Pe de altă parte, minimele termice vor fi în creștere în primele două zile, media urmând să atingă aproximativ 14 grade, apoi, până în 14 septembrie aceasta va avea valori în jurul a 13 grade.

Din 15 septembrie minimele termice nu se vor mai modifica esențial, iar media lor va fi între 9 și 11 grade.

Va ploua aproape în fiecare zi, mai intens în jurul datei de 14 septembrie.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !