Angajații de la Spitalul de Boli Infecțioase, chemați să dea cu subsemnatul că au protestat

Angajații de la Spitalul de Boli Infecțioase, chemați să dea cu subsemnatul că au protestat

Amenințată de angajați că va fi dată în judecată, conducerea Spitalului de Boli Infecțioase din Brașov a trecut la represalii.

Reamintim faptul că personalul medical a protestat în data de 19 august, revoltat pe conducerea spitalului, care le-a tăiat zilele de concediu. În plus, angajaților nu le-au mai fost majorat sporurile de multă vreme, aceste venituri fiind la un nivel de 15%, la fel ca personalul de la Reumatologie, secție unde riscurile sunt mult mai mici.

Nivelul salarial scăzut este o altă mare nemulțumire a celor care au protestat, motiv pentru care oamenii spuneau că, dacă nu le vor fi ascultate solicitările, sunt deciși să dea în judecată conducerea unității medicale.

Alte articole:   Târg volant, astăzi, în Piaţa Unirii

În replică, managerul instituției a găsit de cuviință că oamenii trebuie să dea cu subsemnatul și să de „explicații” de ce au „părăsit locul de muncă” timp de jumătate de oră, cât a durat protestul. Acțiunea a fost „dublată” de telefoane prin redacții în care să fie eliminat din articole facsimiliul cu notificarea managerului.

De unde se vede clar că mai-marii spitalului nu și-au pus problema de a găsi soluții pentru a rezolva cererile oamenilor, preferând o acțiune de forță și de intimidare… Nu știm ce va urma, telefoane de amenințare, să aibă grija de copii. șoricei teroriști care rod cablurile la mașinile personale…

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate