
Brașovenii sunt printre cei mai bine plătiți angajați din Regiunea Centru, iar județul nostru se menţine pe locul al patrulea din ţară, în ceea ce privește numărul total al salariaţilor, după Municipiul Bucureşti şi judeţele Cluj şi Timiş.
Efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii martie 2019 a fost în judeţul Braşov de 192.952 persoane. Acesta a crescut cu 794 persoane, comparativ cu luna anterioară (+0,4%) şi cu 3.892 persoane (+2,1%) comparativ cu luna corespunzatoare a anului precedent.
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în luna martie 2019 la nivelul judeţului Braşov de 4.796 lei, mai mare cu 238lei (+5,2%) comparativ cu luna precedentă și mai mare cu 452 lei (+10,4%) față de luna corespunzătoare din anul precedent.
Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna martie 2019 la nivelul judeţului Braşov de 2.902 lei, mai mare cu 140 lei (‐5,1%) faţă de luna precedentă şi mai mare cu 280 lei (+10,7%) comparativ cu luna corespunzatoare a anului anterior .
Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Brașov, câştiguri salariale peste media judeţului s‐au înregistrat în industrie şi construcţii (2990lei). Câștiguri salariale sub media judeţului s‐au înregistrat în agricultură, silvicultură şi pescuit (2.224 lei) şi servicii (2.860 lei).
Salariul real a crescut cu peste 6%, într-un an
Faţă de luna decembrie 2018 câştigul salarial mediu nominal net lunar a scazut cu 1,1%, iar preţurile de consum au crescut în aceeaşi perioadă cu 2,1%, deci indicele câştigului salarial real a scazut cu 3,1%.
Faţă de luna februarie 2019 câştigul salarial mediu nominal net lunar a crescut cu 5,1%, iar preţurile de consum au crescut în aceeaşi perioadă cu 0,5%, deci indicele câştigului salarial real a crescut cu 4,6%.
Faţă de luna martie 2018 câştigul salarial mediu nominal net lunar a crescut cu 10,7%, iar preţurile de consum au crescut în aceeaşi perioadă cu 4,0%, deci indicele câştigului salarial real a crescut cu 6,4%.
La nivel național, în luna martie 2019 câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.050 lei, cu 4,8% mai mic decât în luna februarie 2019, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost de 3.075 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 142 lei (+4,8%), şi cu 13,7% mai mare decât în luna martie 2018.
În clasamentul naţional al judeţelor României, judeţul Braşov ocupă:
- locul al 8‐lea după câştigul salarial mediu net pe total economie;
- locul al 23 ‐lea după câştigul salarial mediu net în agricultură;
- locul al 5 ‐lea după câştigul salarial mediu net în industrie şi construcţii;
- locul al 12‐lea după câştigul salarial mediu net în servicii şi comerţ.
La nivelul Regiunii Centru, județul Brașov se situează pe locul întâi la efectivul salariaților la sfârșitul lunii martie 2019 și pe locul al doilea în ceea ce privește câştigul salarial mediu nominal net, după județul Sibiu (2.981lei).