Politică

Andronache: Pentru transparenţa activităţii Parlamentului, trebuie eliminat votul secret

Sebastian Dan

Gabriel Andronache
Gabriel Andronache, deputat PNL

Deputatul liberal Gabriel Andronache susţine că PNL își propune să inițieze după alegerile parlamentare, pornind de la premisa că va avea majoritate în forul legislativ, o reformă a Parlamentului României.

„Există mai multe direcții pentru a realiza
transparența procesului decizional în cadrul Parlamentului. Am depus deja un proiect de lege pentru eliminarea votului secret. Considerăm că atât timp cât un parlamentar primește un mandat din partea cetățenilor, ar fi normal și corect ca aceștia să cunoască fiecare vot pe care îl exprimă. Ar putea există contraargumentul că orice mandat imperativ este nul, dar nu este așa, conform prevederilor constituţionale. Votul la vedere nu înseamnă obligativitatea din partea parlamentarului de vota într-o anumită direcţie, el putând vota conform conştiinţei sale”.

Un alt element pe care îl vizează reformarea activităţii este unificarea portalurilor Senatului și Camerei Deputaților. Site-ul Senatului nu are nicio legătură cu cel de la Camera Deputaților și un cetățean are o mare dificultate să vadă unde se află un proiect de lege și ce etape mai are de parcurs.

Un alt obiectiv este reorganizarea comisiilor de specialitate din Parlament, urmând ca aceste comisii să își desfășoare în totalitate activitatea sub „supraveghere publică”, respectiv să fie transmise în direct pe site-ul Camerei Deputaților sau Senat, pentru că 70% din activitatea parlamentarilor se defășoară în comisii.

„De asemenea, dorim implementarea modelului de prezență de la Parlamentul European, în sensul în care indemnizația parlamentarului să se reducă în situația în care nu este prezent atât la ședințele de plen, cât și la cele din comisie. În prezent, se aplică o reducere a indemnizației cu cel mult 1%, doar la absențele de la ședințele de plen. În plus avem în intenție și înregistrarea prezenței electronic, prin cartela, și la comisii, nu doar la plen”, a precizat Andronache.