Economie

Anca Laura Ionescu: „Încercăm să-i încurajăm pe cei care cunosc vechile meșteșuguri”

Sebastian Dan

targ artizanat si mestesuguriDeschiderea Târgului Regional  pentru Artizanat şi Meşteşuguri de la Braşov a beneficiat de prezenţa ministrului secretar de stat Anca Laura Ionescu, cea care se află în conducerea Departamentului pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism.

Nu este prima oară când demnitarul se află la Braşov pentru a-şi oferi sprijinul micilor întreprinzători. În luna mai a acestui an a fost oaspetele de seamă al unui seminar organizat la Camera de Comerţ de către Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Braşov.

Secretarul de stat a participat mai întâi la o conferinţă de presă în cadrul căreia şi-a reafirmat sprijinul pentru orice formă de intreprindere din România, mai ales pentru cele aflate la început sau care au cifre de afaceri mai mici şi deocamdată mai puţini angajaţi. De această dată Anca Laura Ionescu s-a referit în special la ceea ce înseamnă micii meşteşugari şi cum pot aceştia să ducă tradiţiile mai departe: „Sunt foarte importante astfel de târguri. Şi asta pentru că noi, la Departamentul pentru IMM-uri, încercăm să-i încurajăm pe cei care cunosc cum se brogează o ie, sau se pictează o icoană urmând cunoştinţele transmise din moşi strămoşi, să-şi facă publică măiestria. În primul rând pentru că acest lucru poate însemna că dintre vizitatorii târgului s-ar putea găsi tineri, copii, care să vrea să deprindă acel meşteşug valoros. În acest fel, pentru că printre cei care expun sunt destui care abia aşteaptă să aibă urmaşi într-ale meseriei, se transmit mai departe cunoştinţele. În al doilea rând, de ce să n-o recunoaştem, în acest fel, cei care muncesc cu orele sau zilele la un produs au ocazia, dar mai şi învaţă cum să-şi valorifice produsele, cum să le pună pe piaţă”.

Secretarul de stat a vizitat mai apoi expoziţia, unde a stat de vorbă cu fiecare dintre cei 26 de expozanţi. I-a încurajat să facă în continuare ceea ce ştiu mai bine, dar nu s-a mulţumit cu atât. A încercat chiar să facă o cană din ceramică sub îndrumarea unei expozante care avea o roată a olarului în stand. Anca Laura Ionescu a ţinut să-l felicite pe şeful Oficiului Teritorial pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Braşov. Florin Luca se bucură că Braşovul este printre cele opt localităţi din ţară unde se desfăşoară în acest an târguri regionale destinate artizanilor şi meşteşugarilor.

„Noi aici la Braşov ne străduim să fim cât mai eficienţi în activitatea noastră. Că e vorba de sprijinit micii meşteşugari, tinerii care vor să înceapă o afacere, sau femeile manager, ne cunoaştem bine misiunea şi suntem mereu pregătiţi pentru orice. Târgul acesta este gata să-i primească pe braşoveni şi ne mândrim cu varietatea exponatelor, suntem convinşi că va fi un aflux mare de vizitatori până duminică”, a declarat acesta.

Şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Pascu, a fost prezent la deschiderea târgului. Unii dintre meşteşugari îi erau bine cunoscuţi. „Consiliul Judeţean a avut foarte multe proiecte prin care am încercat să ţinem vii tradiţiile. Aş aminti aici măcar finaţarea europeană pe care am obţinut-o pentru proiectul „Experienţe culturale de neuitat în inima Transilvaniei”, în cadrul căruia am tipărit şapte tipuri de broşuri din care trei erau decicate folclorului şi artei populare în Ţara Bârsei; din Zona Rupea şi din Ţara Făgăraşului. De asemenea, au fost realizate materiale tradiţionale personalizate: păpuşi din material textil reprezentând portul tradiţional al celor trei zone din judeţ, cioplitură în lemn (lingură sculptată având diferite motive specifice), pictură pe lemn (lingură pictată), precum şi ouă încondeiate. Toate produsele au fost executate manual de meşteri populari din judeţul Brașov.”

Târgul Regional  pentru Artizanat şi Meşteşuguri de la Braşov este deschis din 3 şi până în 7 septembrie la ITC. Intrarea este gratuită.